Doom Eternal – Give Me Fuel, Give Me Fire, Give Me Doom, That’s My Desire!
Holy Priest, Hitman, World Savior, Minced Meat Lover.
Mă tot uitam în lista de jocuri de pe PSNow, iar DOOM-ul din 2016 îmi făcea constant cu ochiul. Tânjeam după un shooter bun, old-school, care să-mi ofere senzații intense și să-mi facă adrenalina să zburde de nebună prin vene, senzații pe care de la Wolfenstein încoace nu le-am mai simțit. Am devorat seria Wolfenstein și am jucat toată seria de la un capăt la altul într-un speed-run dement care mi-a făcut retina terci și degetele distruse de la apăsarea butoanelor de pe controller. Intense lupte, grei inamici, foarte mișto poveste – dar despre seria Wolfenstein, altă dată.
Îmi instalez DOOM 2016 și mă bucur de el ca un puști de 14 ani. L-am jucat cu o licărire în ochi, de copil, pentru că mi-am adus aminte de cum mă jucam DOOM-ul original, care mă chinuia aprig pentru că avea unele niveluri care mă făceau să mă zvârcolesc în fața tastaturii. Ei bine, DOOM 2016 nu este chiar atât de greu, l-am terminat relativ repede, mi-a lăsat un zâmbet pe față și mi-a făcut poftă de DOOM Eternal.
Mi-am scuipat în palme, am sters cu mâneca discul, am deschis o bere, mi-am flexat degetele, am ales Hurt me plenty! și am dat play. Moamăăăăăă!!! Câte de mișto e meniul! Moamăăăăă, cât de mișto e muzicaaaa! Moamăă, cât de tare e graficaaaa!!! Moamăăăăă, ai să-mi bag… cât de greu e jocul!!!
Mda, am murit în prima misiune cred că de tot atâtea ori cât am murit în tot jocul DOOM 2016… Nu aveam muniție suficientă, nu reușeam să țintesc inamicii, nu reușeam să mă feresc de ei, nu reușeam să sar cum trebuie, nu reușeam să fac un singur fucking glory-kill ca lumea!!! Frustrare la nivel maxim! Îmi simțeam venele pulsând pe frunte. Molarii îmi crăpau în gură. Încheieturile îmi erau albe de la strâns controller-ul. Am terminat de băut berea, am fumat o țigară, cum-necum am terminat prima misiune și am închis consola.
Și mâine e o zi.
Și a fost o zi glorioasă! Pentru că am decis să nu mai beau și să joc DOOM. God bless me! că bună decizie am luat! Am terminat a doua misiune și nu am murit decât de vreo 50 de ori, dar, hei! cine a început să-și gestioneze bine muniția, să facă glory-kill-uri exact când trebuie, să-și bage drujba în demoni la timp pentru a-și umple buzunarele cu gloanțe?
Pe măsură ce înaintam, am prins încredere în mine și eram ferm convins că o să pun DOOM-ul cu botul pe labe. Până am dat de Marauderi… cei mai spurcați și dați naibii oponenți pe care i-am întâlnit vreodată! Încă mai scrâșnesc din dinți când îmi aduc aminte de ei! Ufffff…. din cauza lor am zis de vreo 5 ori că abandonez jocul și că-l șterg. Datorită lor am redeschis jocul tot de vreo 5 ori și tot datorită lor am ajuns să ucid ultimii 3 Marauderi fără să mor. Ah, ce senzație dătătoare de fericire! Explozie de serotonină, nu alta!
Acum câteva ore am terminat glorios jocul după ce am făcut un Share Play cu un prieten care m-a ajutat și susținut și a avut încredere în mine, mulțumesc Stelian că ai fost aproape de mine, și lui Dumnezeu că m-a ales să fac față hoardelor satanice și că mi-a dat putere, muniție și sănătate suficientă ca să-l pot ucide pe Icon of Sin!
Povestea din DOOM Eternal este specială, cu totul altceva decât ceea ce știam și la ce ne așteptam de la franciză și de la ID Software, plină de emoție și răsturnări de situație, un adevărat carusel emo… da, bine, m-a luat drujba pe dinainte și vorbesc tâmpenii. Bineînțeles că nu e nimic special la poveste și că ești același Demon Slayer care trebuie să pună capăt dominației demonilor de pe Pământ, Iad și Marte, bubuindu-i cu rachete, zburându-le, cu shotgun-ul, creierii pe pereți, tâindu-i cu drujba, rupându-le oasele cu mâinile goale, dezintegrându-i în absolut cu BFG-ul. Simplu, cum ne place nouă, fără decizii radicale care să ne poată afecta emoțional pe termen nedefinit.
Grafica e uaaaaau!!! Peisajele te lasă cu gura căscată. Monștrii la fel. Design-ul nivelurilor este atât de frumos făcut încât te trezești că umbli de nebun ca să cauți secrete – discuri bine ascunse cu colindele lui Hrușcă, în care demonii iau forma jucăriilor, cristale care să te ajute să-ți crești armura, viața sau capacitatea de depozitare a muniției, vieți, discuri pentru dezvoltarea abilităților costumului Praetor, secret encounters și tot așa. Nivelurile sunt atât de mișto făcute că efectiv nu vrei să termini misiunea și umbli până când ai găsit tot ce era de găsit. Mai rar un shooter care să te facă să vrei să rămâi atât pe o hartă unde ai fost fugărit de hoarde de demoni care te-au ucis de cel puțin 10-20-30 de ori. Asta ca să nu mai zic că secretele pe care le găsești sunt ori foarte mișto, ori foarte utile, ceea ce e clar un lucru care te lipește și mai tare de joc, și de semnele de întrebare (quest-uri) pe care le vezi pe hartă.
Armele, ah, armele! Nu e armă care să fie degeaba în DOOM Eternal. De obicei, în orice shooter, ai cel puțin o armă pe care nu prea o folosește pentru că e, umm…, degeaba la un moment dat. Ei bine, în DOOM Eternal, nici o armă nu stă degeaba și fiecare își face treaba așa cum ar trebui să o facă o armă care-ți stă aproape la bine și la rău, mai ales la rău, când viața îți atârnă de un fir de ață, iar papiota e în flăcări. De la shotgun la chaingun, de la plasma gun la rocket launcher și la, bineînțeles, BFG, absolut toate armele sunt binevenite și incredibil de utile. Aproape fiecare armă, excepție fiind BFG-ul, care nu are nici un MOD, și super-shotgun care are doar un MOD, are câte două MOD-uri pe care le poți active în anumite puncte din joc și-n care trebuie să investești puncte pe care le faci de-a lungul luptelor, care astfel te ajută să îți îmbunătățelti timpul de încărcare a abilității speciale. Ei bine, fiecare armă are câte o abilitate pe care o poți activa și schimba foarte ușor în timpul luptelor și care-ți poate salva fundul de la o moartea implacabilă. Nu-ți spun foarte multe pentru că nu vreau să-ți fur plăcerea jocului, dar crede-mă, e incredibil să vezi ce poate face fiecare armă la nivelul master!
Dar un Demon Slayer nu e Demon Slayer doar pentru că are câteva pușcoace care, adunate la un loc, par a fi o bombă nucleară. Nuuuuu, da de unde! Un Demon Slayer adevărat are cu el și o drujbă cu care taie inamicii când îi lumea mai grea! Oooo, daaa! Pentru un boost de încredere, adrenalină și o tolbă plină de rachete, nu ezita să apeși pătrat și să tai frumos, elegant, în două, pe diagonală, un pușcaș marin sub influență demonică! Stai! Că nu e doar atât! Pe umăr ai un aruncător de flăcări pe care dacă-l folosești vei observa că din demonii în flăcări zboară bucăți de scut! Și nu e doar atât! Ai două tipuri de grenade: cu una îngheți, cu cealaltă dezmembrezi! Iar dacă îți faci upgrade la costum, grenadele care îngheață vor face ca inamicii morți să-ți dea viață! Combinația perfectă: A Story of Frag and Ice by Doom Slayer! Bun, bun, bun, nu te pripi, că încă nu am terminat! Mai ai și o sabie dată naibii cu care poți hăcui ca pe sushi absolut orice demon, indiferent de înălțime, greutate și complexitate corporală! Și pentru că un Demon Slayer este cu adevărat un suflet pur, care trage la sală cât trebuie și cu cine trebuie, mai ai un buton pe care dacă-l apeși în dreptul demonilor care licăresc, te vei bucura de o scurtă animație sângeroasă care-ți va împroșca retina cu mațe, sânge și creier, iar ca bonus primești sănătate, căci hei, ce altceva s-ar putea ascunde în măruntaiele dracilor?
Pe partea de monștri, DOOM Eternal stă destul de bine și-ți garantează ore bune de distracție, asezonată din plin cu tone de frustrare, deoarece toți monștrii ăia atât de frumos desenați vin CU TOȚII DEODATĂ PESTE TINE DE PARCĂ I-AI ÎNJURAT DE MAMĂ!
Avem 3 tipuri de monștri ambientali (nu-ți zic care sunt, vreau să sperie și pe tine așa cum m-au speriat și pe mine), vreo 5 tipuri Fodder (gen soldații și impii), vreo 14 Heavy (care tot vor veni peste tine oricât de tare te-ai săturat de ei) și 6 tipuri Super Heavy (care te vor bântui mai ceva ca nota de la BAC sau momentul în care te-au prins ai tăi fumând). Marauder-ul e din categoria Super Heavy și o să-ți vină să-ți muști ochii de fiecare dată când o să-ți apară-n față, îți promit. Mai ai, bonus, vreo 3 boși, care sunt un fel de desert pentru ceea ce credeai că înseamnă viața ta de gamer cu suflet liniștit.
Un alt aspect extrem de important care face din DOOM Eternal cel mai mișto joc pe care l-am jucat în ultimul timp și singurul joc care merită titlul de GOTY din punctul meu de vedere este SUNETUL!
Nu am mai văzut/jucat vreun joc cu un sunet atât de măiastru! E superb, e lacrimogen, e impresionant, este melodramatic, este pur și simplu vocea perfectă a universului, care cântă ceva cântec de cătănie, mut de beat fiind și urinând în scara blocului. Muzica e un metal, un doom metal greu, care te poartă pe riff-urile sale valkiriene către victoria finală, dându-ți curaj să treci prin valuri dezlănțuite de demoni furibunzi. Atmosfera din fiecare nivel, fie că ești afară, fie că ești în vreo navetă sau canal, se trăiește la un nivel extrem datorită sunetului, care este atât de real și sună atât de bine în urechile tumefiate de urlete și explozii, încât mai că simți că ai ajuns în Rai. Fiecare armă are un sunet distinct pe care ajungi să-l urăști (pentru că știi că nu mai ai gloanțe) sau să-l iubești (s-a încărcat abilitatea specială). Dar cel mai frumos, mai artistic și mai îmbucurător este sunetul făcut de drujba care trece prin oase, carne și oase, însoțit de sunetele pe care le aduce glory-kill-ul. Și ai tone de modalități de a face glory-kill-uri… fie că vrei să tai în trei pe careva, să zbori chelia din interiori altcuiva, să scoți un ochi vreunuia, să despici în două un altul, fiecare glory-kill are un sunet distinct care te ajută să vizualizezi acțiunea chiar dacă ai ochii închiși. Wagner, frate! Pe bune, muzica, zgomotul, sunetul, tot ce ține de sound effect per total, sunt demne de un Oscar!
Ce mai e mișto în DOOM Eternal:
– harta – mai rar hartă care să fie atât de clară și de ajutor! BIG LIKE!
– felul în care se dezvoltă armele, care este intuitiv, ușor de înțeles și care te ajută extrem de mult în momentele dificile! Nici un singur MOD nu este degeaba. Crede-mă pe cuvânt, investește cu atenție și deblochează tot dacă vrei să mai trăiești și după întâlnirea cu Icon of Sin.
– costumul Praetor – l-am ignorat până la jumătatea jocului și mare greșeală am făcut. Absolut toate perk-urile din costum au sens și sunt de mare ajutor. Când m-am prins de greșeala pe care am făcut-o, am deblocat imediat toate perk-urile pentru grenade și environment.
– Provocările/Challenges specifice fiecărui nivel dau un plus de savoare jocului și sunt relativ ușor de făcut pe măsură ce începi să-ți intri cu adevărat în pielea de Slayer.
– Secret Encounters – la fiecare nivel găsești câte unul sau două întâlniri de acest gen. Unele sunt teribil de grele, altele foarte ușoare. Unele te lasă fără muniție, altele nu, ba dimpotrivă, te găsești cu punga doldora de bomboane.
– Demonii în formă de jucărie – toți inamicii sub formă de jucărioare sunt atâââât de drăgălași! You gotta catch em all!!! ❤️
– Discuri cu albume clasice de heavy metal pe ritm de drujbă – e o adevărată încântare la ceas de seară să asculți riff-urile pe care alde Hrușcă sau Baniciu le aruncau în focul de tabără atunci când cinsteau vreo victorie din Quake sau DOOM. Ah, amintiri, dulci amintiri și filme de LSD induse de prea multe culori și sânge și foc și explozii vreme de 15 ore de jucat DOOM Eternal.
– CHEAT CODES!!! O serie de dischete care sunt, de fapt, cheat codes care te pot ajuta cu cheat-uri când vrei să rejoci misiuni. Gen, mda, FUCKING AWESOME!!!
Concluzie: DOOM Eternal e un shooter FUCKING EPIC! O adevărată odă închinată istoriei shooter-elor în general, un cântec de lebădă al ID Software în special, un joc care trezește amintiri din anii de aur ai gaming-ului, un joc pe care nu ai cum să-l uiți, pe care nu ai cum să nu-l urăști, dar pe care nu ai cum să nu-l joci, să nu vrei să-l mai joci și să nu vrei să-l rejoci!
Nota: 10 din 10
Fuck Marauders.
That is all.