Luptă. Mori. Învață. Mori din nou. Dead Cells – un metroidvania plin de surprize

Dead Cells este un joc indie de acțiune de tip platformer (văzut din lateral) creat și distribuit de studioul european Motion Twin (care, fun fact, funcționează pe principii anarho-sindicaliste) din Franța. A apărut în 2018 și se poate juca pe cam orice, dar nu chiar pe cuptoare cu microunde și teste de sarcină ca Doom. Mai exact, te poți juca pe PC, Mac, Linux (o mică victorie pentru gamerii masochiști de pe Linux), Android, iOS, PlayStation 4, Xbox One și, nu în ultimul rând, pe Nintendo Switch, acolo unde l-am jucat eu. Dacă nu ești un scalper și ai reușit totuși printr-o minune să faci rost de o consolă din generația nouă, jocul ar trebuie să fie compatibil și cu PlayStation 5 și Xbox Series X. Hai să vedem și dacă te conving nu doar că ai pe ce juca, dar și că ai vrea, jocul fiind la fel de indispensabil cum e disponibil.

Povestea este minimală, știi doar că ești o creatură gelatinoasă aparent nemuritoare („The Prisoner”) cu un singur ochi și care controlează cadavrul unui prizonier (sau ale mai multor prizonieri, așa cum devine evident după ce mori de câteva ori) din temniță. Totul are loc pe o insulă care obișnuia să fie organizată ca o monarhie opresivă, societate care a fost distrusă de o epidemie a misterioasei boli Malaise și de experimente genetice. Se insinuează și că epidemia ar fi de fapt doar un pretext pentru scopuri mai sinistre, dar apar și multe dovezi că ar fi o problemă reală. Insula este populată de monstruozități rezultate fie ca urmare a virusului, fie din experimente, dar și de animale stranii ce par să fie indigene. Lore-ul este oferit doar puțin câte puțin, prin detalii de fundal, rarele observații ale personajului, și după boss battles. Descrierile de la începutul fiecărui nou nivel (numit „biom” de către joc) oferă informații în plus, atmosferă și, uneori, umor negru.

Gameplay-ul îmbină elemente de metroidvania (gen numit după seriile Metroid și Castlevania, mai ales jocurile din anii ‘90) și roguelike (la fel ca în cazul precedent, dar inspirat de Rogue din 1980). Jocurile metroidvania sunt de cele mai multe ori platformers care pun accentul pe explorare și pe colectarea de noi puteri, care, din nou, permit și mai multă explorare odată cu revizitarea zonelor deja deschise  (adică backtracking, cel mai fain și mai enervant element al jocurilor metroidvania). Cât despre roguelike, pe scurt, de fiecare dată când mori ești aruncat înapoi la început de tot ca într-un fel de Groundhog Day al jocurilor video unde trebuie să îți înveți lecția. Dacă pare intimidant, partea bună e că puterile câștigate sau achiziționate se păstrează, deși cea mai importantă resursă e mai degrabă informația pe care o acumulezi pe parcurs din multiplele lupte și decese. Pe deasupra, permadeath-ul contribuie la intensitatea și provocarea jocului, și te face să te gândești de două ori înainte de a face ceva… sau nu, pentru că este atât de fluid și distractiv în ceea ce privește mișcările și lupta încât te vei simți de neoprit și te va lua valul cu înec cu tot. Chiar și după ce ai murit, odată ce îți trece supărare pe sine (pentru că jocul este foarte corect și știi mereu ce ai greșit și ce poți face mai bine), te vei băga la just one more turn. Printre celelalte elemente de roguelike se mai numără și amplasarea într-o temniță (insula are însă o diversitate de locații care variază de la clasicul turn cu ceas la împrejurimi de toate felurile, depășind un simplu dungeon crawler) și niveluri care sunt generate de fiecare dată în mod diferit, ceea ce păstrează în mod constant un echilibru între familiaritate și nevoia de a te adapta.

Bun, acum că am trecut peste terminologie, cred că cele mai bune elemente de gameplay sunt și cele care nu sunt în mod direct inspirate din alte jocuri. Dead Cells îți pune la îndemână o varietate încă în creștere de arme și puteri, împărțite în trei strategii diferite: brutality, tactics și survival. Brutality este peste cei care preferă atacuri cât mai puternice și un mod de joc cât mai rapid, tactics se bazează pe capcane și atacuri de la distanță, iar survival pe viață cât mai multă și puteri de sabotare a inamicilor prin îngheț sau alte metode. De-a lungul jocului poți folosi fie una dintre strategiile de mai sus (așa cum unii insistă că este cel mai bine) sau le poți combina în mod liber și creativ. Pe lângă strategie, mai poți alege și drumul pe care vrei să-l iei până la ultimul nivel, structura jocului fiind una non-lineară, iar calea aleasă la rândul ei necesită adaptarea strategiei. Dacă ai impresia că ai bătut ultimul boss și ai terminat povestea, abia atunci începe distracția, pentru că este introdus sistemul cu boss stem cells. Celulele (diferite de cele obișnuite, cu rol de monedă din joc) obținute astfel nu modifică doar dificultatea ci introduc și noi inamici, elemente de gameplay și în cele din urmă și niveluri, toate contribuind la replay value-ul jocului.

Mi-au plăcut și trimiterile la alte jocuri, una dintre cele mai simpatice fiind cea la Dark Souls (jocurile având în comun dificultatea și ambianța întunecată) cu camera secretă care are un foc de tabără cu o sabie în mijloc și cu „GIT GUD” scris pe perete. Din opțiuni poți schimba și dieta, iar printre opțiuni se numără „Castlevaniesque” și „Half-Life”. Pe lângă dieta implicită carnivoră mai există și diete vegetariene sau exclusiv pe bază de fructe (printre altele), pentru atunci când vrei ca mâncarea digitală dintre rundele de masacrare să fie cât mai etică. Fiind vorba de dezvoltatori francezi, sunt surprins că opțiunea brânzeturilor a fost adăugată abia recent.

Jocul are până acum trei DLC-uri: Rise of the Giant (gratuit, asta și pentru că este esențial poveștii), The Bad Seed (care introduce o varietate mai mare de niveluri și inamici la începutul jocului, Arboretum-ul este cel mai frumos dar și cel mai greu biom dintre primele), și Fatal Falls care a apărut recent (pe 26 ianuarie). De asemenea, a primit până acum zeci de actualizări gratuite și Motion Twin nu dă semne că s-ar opri prea curând din adăugat niveluri, arme, inamici și așa mai departe. Reclamele pentru joc și DLC-uri sunt făcute într-un stil animat 3D, cu acțiune intensă și mult umor care merită văzute chiar și dacă nu te atrag jocurile indie.

Nu cred că este vreodată prea târziu pentru a te apuca de un joc (poate doar în cazul celor multiplayer online care nu mai au jucători), dar cu siguranță este momentul cât se poate de potrivit pentru a te apuca de Dead Cells.