Schimbarea

În acest flash fiction scris de Daniel Timariu, Matei, un tânăr programator, are viziuni dintre cele mai stranii, lucru care ni s-a întâmplat și nouă, tuturor. 

Matei s-a trezit într-o dimineață și, deschizând unicul geam al garsonierei sale, a constatat că orașul fusese invadat de extratereștri. Erau de toate felurile, mici, mari, bipezi, patrupezi sau cu mai multe membre decât putea el număra. Unii mergeau, alții fugeau, unii se târau, alții zburau. Cel mai mult l-a mirat nepăsarea oamenilor printre care extratereștrii se strecurau. Părea ca și cum aceștia din urmă locuiau în oraș de foarte mult timp, făcând parte din societate, exact ca el sau ca cei asemenea lui. Fără îndoială, s-a gândit imediat Matei, visa. Încă nu se trezise complet, iar mintea lui, foarte agitată în ultimul timp, produsese aceste imagini tulburătoare. A închis geamul și s-a strecurat înapoi în pat.

Din păcate, oricât s-a străduit, nu a reușit să-și alunge noile viziuni din minte, pe care le-a numit fantasme. Cu cât s-a străduit mai mult, cu atât acestea au revenit cu și mai multă putere, de parcă întreaga lui existență de până acum, copilărie, adolescență, tinerețe și maturitate, s-ar fi derulat pe repede înainte către acest moment final, constând în imaginarea unor creaturi neplauzibile. Unii aveau haine, alții aveau pene, continua el să enumere caracteristicile extratereștrilor. Alții aveau blană, ba chiar și solzi sau ce or fi fost aceia.

După câteva minute, care i s-au părut ore, s-a ridicat nădușit dintre cearceafuri și, deschizând geamul, a început să-și facă exercițiile obișnuite de dimineață. Nu a mai privit spre stradă, de frică ca nu cumva ceea ce văzuse anterior să fi fost cu adevărat rodul imaginației sale sau, dimpotrivă, ca nu cumva să-i vadă din nou și astfel să aibă dovada incontestabilă a ipotezei enunțate la prima vedere, și anume că orașul fusese invadat de extratereștri.

– Unu, doi, trei, patru, număra el cu voce tare, în timp ce se apleca, sărea sau își ducea brațele dintr-o parte în alta a trupului.

Exercițiile l-au ajutat să scape de sentimentul neplăcut că ar putea fi urmărit. Această senzație se adăuga efortului conștient de a-și înfrâna dorința de a se întoarce la fereastra larg deschisă și, astfel, de a-și potoli curiozitatea. Din afară se auzeau sunete străine, necunoscute până de curând. Claxoane stridente, voci guturale, muzici neclare, dar clar diferite de cultura umană.

Abia după ce a făcut dușul și a mâncat omleta matinală, formată din două ouă, mozzarella, piper și sare într-o combinație perfectă, și-a recăpătat încrederea și a avut tăria necesară să se întoarcă în fața ferestrei larg deschise. Jos, pe trotuar și pe stradă, oamenii și extratereștrii se plimbau liniștiți, ca și cum ar fi fost ceva obișnuit. Uneori se opreau pentru a se saluta și a schimba câteva cuvinte amabile, iar în majoritatea cazurilor se ocoleau unul pe celălalt, asemenea unor străini politicoși care își apleacă scurt capul în semn de salut.

Matei a închis geamul, și-a luat pantofii, haina și și-a pus o șapcă subțire pe cap, apoi a ieșit din apartament. Nu reușea să găsească un sens în ceea ce văzuse, dar a decis că nu merită să întârzie la muncă din cauza asta. Șeful îl avertizase acum câteva săptămâni că nu este atent și i-a sugerat să-și ia câteva zile libere. Atunci a refuzat oferta, arătându-se ofensat și dorind să muncească cu și mai mult entuziasm. Cu toate acestea, în dimineața aceea, pe măsură ce cobora scările, a ajuns la concluzia că poate nu era o idee atât de proastă să-și ia câteva zile de concediu. Nu îndrăznea să ceară mai mult de o săptămână, iar un sejur la Băile Felix sau Herculane cu siguranță l-ar fi revigorat, restabilindu-i energia și bucuria de a trăi.

Cu o atitudine mai optimistă, a deschis ușa de la intrarea în clădire și s-a lăsat prins în valul rapid al celor care mergeau către locurile de muncă, oameni și extratereștri, deopotrivă. „Până la urmă”, își zise el în timp ce se strecura printre pietonii grăbiți, încercând să nu iasă în evidență cu ceva, „mai mult decât înfățișarea contează ceea ce suntem. Niște piese oarecare într-un angrenaj complex, roți și curele de transmisie, de diferite forme, de diferite culori, confecționate din materiale diverse, unele nepământene.” Cu aceste gânduri mărunte, el se avântă cu mai mult curaj spre gura de metrou, de unde, observă el, ieșea o echipă de sportivi cu patru mâini.