Now Reading
Zona Neutră

Zona Neutră

Avatar photo

În această povestire distopică, semnată de Marius Dichișan, Alina și Gelu încearcă, în ciuda reglementările sociale obligatorii, să devină părinți. Consecințele încălcării Licenței de Reproducere sunt însă dintre cele mai groaznice. 

Alina își strecură degetele prin șuvițele sale blonde, aranjându-le cu grijă în jurul urechilor. Cana cu ceai fierbinte, strânsă cu ambele mâini, era o mică oază de căldură în mijlocul furtunii de gânduri ce-i tulbura sufletul. Privind prin fereastra apartamentului, priveliștea familiară a metropolei nu reușea să-i distragă atenția de la dorința arzătoare ce o mistuia.

Drone mobile colorau cupola orașului, transportând oameni și mărfuri într-un labirint doar de ele înțeles. La baza clădirilor, fântâni arteziene sâsâiau încet împroșcând apa, înconjurate de un mozaic de alei pietonale și scări rulante. Dar ochii Alinei nu vedeau frumusețea artificială a metropolei. Gândurile-i erau îndreptate către altceva, către o dorință intimă ce-o mai discutase cu soțul ei.

Visul ei era simplu, dar complicat în același timp: o familie, o casă plină de râsete. Însă societatea în care trăia era o entitate complexă, o rețea de reguli și restricții. Unele erau justificate, menite să mențină ordinea și armonia, altele păreau absurde, limitând aspirațiile umane.

De aceea, Alina se confrunta cu o luptă interioară, unde se ciocneau dorința fierbinte de a fi mamă și teama de a aduce un copil în această lume complicată. O lume dominată de tehnologie, unde libertatea era  fragilă, mereu  amenințată de puterea și controlul instituțiilor.

Se răsuci spre soțul ei, care stătea tolănit pe canapea, absorbit de o emisiune difuzată pe intercomul orașului. După un timp, acesta, simțindu-i privirea, afișă un zâmbet cald ce-i lumină pentru o clipă trăsăturile.

Alina se apropie și se așeză lângă el, așteptând.

Gelu opri transmisia, ochii lui albaștri fixându-se pe chipul ei.

— Hai, spune-mi ce te frământă, o îndemnă el, cuprinzându-i o mână în palma sa.

Alina respiră adânc, adunându-și curajul.

— Vreau să aplicăm pentru Licența de Reproducere, șopti ea, încărcată de emoție.

O tăcere apăsătoare se așternu peste ei. Gelu nu se grăbi să răspundă, parcă analizând cu atenție cuvintele ei, cântărind implicațiile dorinței ei.

— Păi, n-am mai vorbit despre asta? o întrebă el în cele din urmă, vocea lui calmă tăind prin emoția din aer. Stabilisem să nu ne grăbim.

Alina simți cum senzația de frustrare crește în ea.

— Să așteptăm… ce? exclamă ea. Când va fi momentul potrivit? Să fim suficient de bogați? Să avem o casă mai mare? Ce așteptăm?

Gelu o privi cu tristețe.

— Nu-i vorba de asta, spuse el. Vezi câte reguli au ăștia de la Autoritatea Socială. Ce facem dacă ne refuză? Știi cât sunt de drastici.

— Păi nici măcar n-am încercat? se revoltă Alina. Cum putem ști că nu îndeplinim cerințele?

Gelu n-avea un răspuns la această întrebare, așa că lăsă capul în jos cufundat în gânduri.

Cu o voce stinsă, ca o adiere rece, Alina adăugă:

— Hai să ne gândim, să planificăm. Într-adevăr Autoritatea Socială e strictă. Dar știu că vom reuși.

Gelu doar clătină din cap. Îi era frică. Sistemul era greoi, și plin de reguli anapoda. Însă ce-l speria cel mai tare era că AS-ul putea decide să nu-ți mai dea a doua șansă.

Ochii Alinei se încețoșată plini de lacrimi.

— Crezi că ne vor respinge? șopti ea, cu o teamă evidentă în glas.

Un val de tristețe îl cuprinse pe Gelu.

— Nu știu, iubire… spuse el, cu o voce gâtuită. Mi-e frică să risc.

O tăcere apăsătoare se așternu peste ei, o tăcere ce trăda nesiguranța și frica.

— Trebuie să încercăm. Nu putem trăi cu frică, încercă Alina să-l încurajeze, deși în sufletul ei nu era convinsă. O să fim atenți.

*

Răspunsul sosi după câteva săptămâni. Acceptarea în programul de reproducere le umplu sufletele de bucurie. La clinica de reproducere, li s-au explicat procedurile și li s-au recoltat probe de ADN.

— Spune-mi ce mai avem de făcut, că eu de fericire nici nu mai știu pe ce lume sunt, zise Alina cu ochi strălucindu-i de bucurie.

— Urmează să facem testele necesare pentru dozele ce anulează protecția de fertilitate. Următorul ne va fi comunicat de asistenta de caz.

Asistenta de caz era un droid umanoid cu voce metalică, ce se voia armonioasă. Chipul ei robotic chiar schiță un simulacru de surâs când vorbi, după ce-i introduse într-o cameră.

— Aici puteți să vedeți harta ADN-ului dumneavoastră. După cum știți, puteți alege trăsături fizice precum culoarea ochilor, a părului, înălțimea sau aspectul fizic. De asemenea, puteți influența și anumite caracteristici psihologice, cum ar fi inteligența, empatia, creativitatea sau chiar temperamentul, toate acestea, bineînțeles, în funcție de bagajul genetic. Vă rog să introduceți datele pe consolă și să le salvați scanându-vă amprenta.

Alegerile de acest gen, nu erau ușoare, așa că le luă câteva ore. În cele din urmă, au decis că bebelușul lor va fi un băiat brunet, deși Alina își dorea din suflet o fetiță blondă, dar nu au putut găsi această trăsătură genetică în bagajul lor genetic. Ochi verzi, înălțime peste medie și constituție atletică. De asemenea, aleseră să aibă înclinații spre justiție, inteligență, viziune, carismă, emotivitate, abilități de comunicare și negociere, determinare, astfel încât va putea găsi o slujbă bună la adolescență.

*

Alina își întoarse privirea cu mirare către soțul ei. Acesta își strânse buzele și împinse cu fermitate farfuria din fața lui, apoi rosti cu voce gravă:

— Te rog, nu deschide astfel de subiecte aici, nu în casa asta.

Vlad își înclină capul dezamăgit, își trecu o mână prin părul negru, apoi relua, spre surprinderea lui Gelu.

— De ce? Nu vezi?… societatea asta e bolnavă. Suntem niște sclavi. Uită-te la tine, ți-e frică să și asculți. Aici ne-a adus.

— Toate structurile sociale, de-a lungul istoriei, au avut laturi bune și rele. Nu există o societate care să mulțumească pe toată lumea, observă Gelu.

— Păi și libertatea noastră, unde e? Pentru ce trăim? exclamă Vlad.

Soția lui Vlad, își așeză mâna peste a soțului vorbind cu calm.

— Nu te agita, dragul meu, vezi că nu înțeleg, sunt prea orbi.

Fața lui Gelu se înroși, iar ochii albaștri scânteiară de furie, atunci când se ridică.

— Orbi? Pentru că vreau ceva în viață, sunt orb? Muncesc din răsputeri pentru a obține licența de reproducere. Asta este viața mea. Eu și Alina ne străduim să fim acceptați de AS, iar voi ce faceți? Veniți aici și conspirați împotriva societății? Știți ce se întâmplă dacă se află despre această discuție?

— De unde să afle, ce vrei să ne trădezi?rânji Vlad. Credeam că suntem o familie!

— Familie? Atunci de ce te gândești doar la tine? Ți-ai pus întrebarea ce s-ar întâmpla dacă familia mea ar primi o citație de la AS? Știi ce ar însemna asta? Adio Licență de Reproducere!

— Hai să ne calmăm, spuse Alina cu o voce firavă, ca o adiere ce încerca să risipească furtuna. Sunt sigură că Vlad n-a vorbit cu intenția să ne facă rău.

Vlad arătă spre Alina ca și cum ar fi vrut să spună: „Vezi, ea înțelege.”

— Era doar o discuție, adăugă el, n-am vrut să fac probleme.

Gelu se uită la el încă încruntat.

— Nu-i de glumă, spuse el. Poți pierde și dreptul de cetățean cu atitudinea asta. Zona Neutră nu-i un paradis unde să trăiești.

O tăcere grea se așternu peste ei, tăcere ce ascundea o mulțime de gânduri și sentimente neexprimate.

— Câteodată mă întreb dacă nu-i mai bine acolo, spuse Vlad cu o voce melancolică.

— Vezi, astea sunt vorbele care-ți vor face probleme într-o zi, îl certă Gelu. Nu gândești.

— Acolo măcar ești liber, insistă Vlad. Nimeni nu-ți restricționează dreptul la reproducere.

Gelu oftă din adâncul sufletului.

— Of, Vlad, de ce nu gândești cu capul ăla? spuse el. Ce naiba faci acolo? Când pleci din Zona Protejată, s-a dus sprijinul. N-ai suport medical, nu te apără agenții de protecție, n-ai surse de venit, posibilități de trai… n-ai nimic. Tot ce ai nevoie pentru a trăi trebuie să-ți procuri singur. Ai văzut ce arată media despre teritoriile neutre. Asta vrei să fie viața ta, asta înseamnă libertate?

Vlad schiță un zâmbet.

— Și tu chiar crezi tot ce-ți servește de media? spuse el și zâmbetul i se lăți pe față. Doar cine a fost acolo știe. Tu, ai fost să vezi cum e?

*

Cuvintele hologramei căzură peste ei ca o ploaie rece de gheață, înghețându-le speranțele. Un avertisment. O posibilă penalizare. O analiză rece, impersonală, ce condamna un copil ce nu se născuse încă.

— Profilul completat de dumneavoastră a fost respins. Rezultatele analizelor indică o inadaptabilitate socială ridicată, vorbi holograma cu o voce metalică, lipsită de orice urmă de emoție.

Alina și Gelu lăsară ochii în jos. Cum era posibil ca visul lor de a avea o familie să fie spulberat de o analiză statistică?

— Ce înseamnă inadaptabilitate socială? șopti Alina, cu vocea stinsă de emoție.

Holograma răspunse prompt, ca un robot programat să ofere informații, dar incapabil să înțeleagă suferința umană.

— Inadaptabilitate socială se referă la indivizi care nu se încadrează în parametrii stabiliți de societate: abilități cognitive ce nu se încadrează în limitele admise, tendințe agresive, predispoziție spre anarhie, predispoziție spre boli genetice sau mentale.

O tăcere apăsătoare se așternu peste cameră. Alina simți cum o cuprinde furia. Nu se va lăsa învinsă de acest sistem rece și impersonal. Va lupta pentru visul ei, pentru dreptul ei de a fi mamă.

*

Plimbarea prin parc nu aduse prea multe schimbări. Tăcerea care se instaurase între ei de la respingerea Licenței de Reproducere părea la fel de apăsătoare. Singurul lucru care părea că se accentuase era oboseala. Drona pe care o închiriaseră coborî la un metru distanță de ei și-și deschise portierele ca un fluture imens. După ce centurile automatizate se fixară în jurul lor, aparatul se ridică vertical, aproape atingând cupola retractabilă a orașului, și porni cu viteză medie spre destinație.

Alina roti capul și remarcă o fâșie verde ce se întindea în zare. O pădure adevărată și sălbatică, naturală, se desprindea din peisajul arid al zonei neutre.

Privirea ei se fixă pe acea oază de naturalețe, iar o expresie uimită îi lumină fața.

— Gelu, ai observat? E o pădure autentică, chiar în afara zonei protejate! exclamă ea.

Gelu privi și el în direcția indicată de Alina și observă fâșia de vegetație care se contura la orizont. Apoi privi puțin panicat, căutând dispozitivele de înregistrare integrate în fiecare mijloc de transport. Îi aruncă Alinei o privire de avertizare, îndemnând-o la prudență. Însă observă cum tristețea o copleșește din nou, lacrimile curgându-i pe obraji. Își trecu brațul pe după umeri ei, atât cât îi permiseră centurile. Ce putea să facă, ce să-i spună? Simțea o durere și o frustrare cel puțin la fel de mare.

*

O tăcere apăsătoare plutea în apartament, când Gelu se întoarse de la serviciu.  Abia când văzu mesajul luminos ce străpungea întunericul înțelese că soția lui lipsea. Apăsă ecranul tactil al frigiderului și citi:

— Am plecat la sală, apoi ies la o cafea cu o colegă. Ai mâncare în frigider. Te iubesc! Alina.

Gelu se încruntă ușor. De ce nu-l sunase? Dar imediat se calmă, gândindu-se: „Bine că își ocupă timpul cu ceva și nu mai stă supărată.” Respingerea de la Autoritatea Socială o afectase profund. Chiar se gândise la un moment dat să o ducă la un psiholog, dacă starea de tristețe ar fi persistat. O frică surdă îl măcinase, teama ca soția lui să nu cadă în ghearele depresiei.

Mâncă absent, cu ochii ațintiți pe emisiunea ce rula pe intercom, apoi căută un program care să-i distragă atenția. Așa îl găsi Alina când se întoarse acasă spre seară, ațipit pe canapea, cu o expresie obosită pe chip.

— Gelu, hai trezește-te. Am comandat mâncare, zise Alina ghiontindu-l.

— S-a făcut seară? Când ai venit? Că nu te-am auzit, întrebă Gelu, abia conștient de timpul care trecuse.

— De câteva minute. M-am întâlnit cu Elena și m-a invitat la ea, îi răspunse Alina, cu o voce caldă.

Gelu o privi câteva secunde, apoi întrebă:

— Ce face Vlad?

— Nu era acasă. Am fost doar eu și Elena, apoi au venit niște prietene de-a ei. Am stat la povești, am băut o cafea, Alina îi răspunse, încercând să ascundă o umbră de neliniște din vocea ei.

— Bine, măcar te-ai recreat un pic. Ești mai bine? întrebă Gelu.

Aceasta dădu din cap aprobator, dar Gelu văzu în ochii ei o oarecare melancolie. Nu îi plăcea să-și vadă soția suferind. Nu mai insistă și se concentra asupra mâncări. Apoi, se ridică și puse farfuriile în mașina de spălat și, în timp ce îi turna un pahar de apă Alinei, zise:

— Știi, am putea să aplicăm pentru o licență ordinară de reproducere. Cei de la AS au trecut asta în raport.

Cuvinte Alinei, tăiară aerul apartamentului, ca niște lame reci. Un „Nu!” categoric ieși de pe buzele ei, mai vehement decât se așteptase Gelu.

— Știi ce înseamnă asta? întrebă ea cu o voce vibrând de frustrare.

Gelu o privit cu o ușoară tristețe în ochi.

— Da, știu. Înseamnă că n-o să avem control asupra profilului bebelușului. Așa se nășteau în trecut copii, doar că va fi sănătos din punct de vedere mental și fizic.

Alina negă clătinând supărată din cap, ochii ei sclipind de indignare.

— Nu, nu e așa, greșești. Va fi un copil cu caracteristici aleatorii, caracteristici specifice acestei societăți.

— Și ce e greșit în asta? întrebă Gelu, nedumerit. Am crezut că-ți dorești un copil.

Alina strânse din pumni, luptând contra furiei ce-o copleșea.

— Păi, tu nu vezi? spuse ea cu o voce tremurândă. Ne-au refuzat dreptul la copilul nostru pentru că este inadaptabil. Așa scrie în raport, nu? Adică nu e bun pentru societatea asta.

Gelu încercă s-o calmeze.

— Poate că vorbesc de probleme medicale sau…

— Gelu, ești inteligent, dar uneori ești atât de închistat. Nu e vorba de probleme medicale, acele detalii se pot ameliora la nivel genetic. Aici discutăm despre faptul că bebelușul nostru nu ar fi fost suficient de supus pentru ei.

— Te-ai lăsat influențată de Elena și teoriile lui Vlad, spuse Gelu cu o voce acuzatoare. Cine sunt acei „EI”, care ne vor răul? Cei ce îți asigură sănătatea, care-ți asigură protecția, siguranța?

Alina ridică privirea spre el, cu o expresie încăpățânată.

— În schimbul a ce, Gelu? În schimbul libertății, ca să fii docil, iar dacă nu ești, atunci ești aruncat în regiunile neutre?

Gelu strânse din dinți, frustrarea crescând în el.

— Uite, gata, n-am chef să mă cert cu tine, spuse el. Crezi ce vrei, dar sper că te gândești la ce faci. Și ar trebui să o lași mai moale cu vizitele la Elena, dacă vrei să mai fim cetățeni. O tăcere apăsătoare se așternu peste ei.

*

Gelu deschise ușa și intră în casă, fredonând ușor o melodie pe care o auzise la serviciu. Era fericit, lucrurile mergeau bine, iar relația cu Alina se îmbunătățise semnificativ în ultimele două luni. Soția sa era la sală și, conform obiceiului, lăsase un mesaj pe ecranul frigiderului.

După o masă rapidă, se așeză în fața intercomului, așteptând ca seara să se aștearnă peste oraș. Dimineață se trezi amețit, clipind câteva secunde până când își dădu seama unde se afla și de ce.

— Alina? strigă el, vocea lui răsunând strident în tăcerea apartamentului. Un murmur neînțeles îi scăpă de pe buze, urmat de o panică crescândă. O căută prin casă, dar nu găsi niciun indiciu al prezenței ei recente.

„Ce se întâmplă? Unde e? De ce n-a venit acasă?” Întrebările i se năpusteau în minte, ca niște ciocane ce loveau o nicovală.

Gelu era pe cale să îl sune pe fratele său când pe ecranul frigiderului apăru pulsând o lumină roșie. Un mesaj înregistrat de Alina pentru a fi redat exact la acea oră.

 

 „Dragul meu Gelu,

Îți scriu cu un amestec de emoții și teamă în suflet, dar și cu o mare bucurie pe care doar tu o poți înțelege.

Înainte de toate, vreau să-ți spun că te iubesc mai mult decât cuvintele pot exprima și că fiecare zi petrecută alături de tine a fost un dar neprețuit pentru mine. Tu ești lumea mea și mă simt binecuvântată să fiu soția ta. Însă, trebuie să-ți mărturisesc că sunt însărcinată, dragul meu.

Am descoperit o soluție care poate inhiba protecția de fertilitate. Îți amintești cât de des am făcut dragoste în ultimele două luni? Până la urmă, am reușit, sunt însărcinată. Vreau să știi că am făcut asta pentru noi și pentru copilul nostru nenăscut. De când am aflat că voi deveni mamă, am simțit o bucurie imensă, dar și teamă pentru viitor. Autoritatea Socială a pus stăpânire pe dreptul la naștere și decide cine are permisiunea de a deveni părinte și, mai important, în ce mod. Nu am putut să accept aceste condiții, care ne limitau dreptul de a lua decizii pentru copilul nostru. Astfel că am luat o hotărâre: am plecat în Zona Neutră. Acolo există o comunitate de oameni.

Mi-am dorit să nu te expun în fața Autorității Sociale, de aceea am plecat fără să-ți spun nimic. Știam că, dacă aflau că o să devenim părinți, ne-ar fi despărțit cu brutalitate. A trebuit să acționez înainte ca agenții SA să primească informațiile de la cipurile noastre. Nu vreau ca să ni se ia acest dar minunat.

Îmi pare rău că ți-am ascuns această decizie, dar sper că poți înțelege motivele mele. Încrederea și dragostea noastră sunt importante pentru mine, dar n-am avut altă soluție.

Te iubesc necondiționat și îmi pare rău că nu o să putem împărtăși acest moment din viața noastră împreună. Cine știe când sau dacă voi putea să te văd din nou. Sper! Până atunci, promit să mă protejez și să protejez micuțul pe care îl port în suflet și în pântece. Iartă-mă, dacă poți, pentru asta.

Te iubesc.

Alina.”

 

Încă era înmărmurit de uimire și durere când alarma ușii de la intrare a început să sune.

— Cetățean Gelu Dumitrescu, deschideți ușa. Avem o citație de la Autoritatea Socială!

 

What's Your Reaction?
Excited
0
Happy
0
In Love
0
Not Sure
0
Silly
0
View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

© REVISTA PLANU'9 PUBLICĂ PROZĂ SFF ȘI DIVERSE ARTICOLE DIN GENURILE SF ȘI FANTASY. REVISTA ESTE REDACTATĂ DE CLUBUL SINDICATUL 9 DIN TIMIȘOARA
Scroll To Top