Imaginarul uman: între gnomi și extratereștri

Înainte de toate, trebuie să vă mărturisesc că fac parte din acei oameni care cred cu tărie în existența extratereștrilor. Această ipoteză, conform căreia există viață în Univers, indiferent de nivelul ei evolutiv, fie simple bacterii sau forme complexe de viață cu inteligență proprie, poate chiar civilizații tehnologice, așa cum este a noastră, nu mai este doar una de domeniul fantasticului. Tehnologiile actuale au făcut posibile multe descoperiri astronomice, astfel am aflat că există și alte planete ce pot întreține viața, așa cum o știm noi, nu doar Pământul. Astronomul și astrofizicianul Frank Drake chiar a propus o ecuație probabilistică prin care se poate aproxima numărul de civilizații extraterestre din Galaxia noastră.

Trecând peste această mărturisire, voi reveni la o întrebare mult mai apropiată de tema propusă. Dacă probabilistic există viață în univers, atunci există și viață inteligentă și, deci, posibile contacte directe cu aceasta. Cum oamenii sunt încă o specie terestră cu minime cunoștințe de navigare în spațiu, atunci putem presupune că aceste contacte ar putea avea loc doar pe Pământ, sau în spațiul imediat înconjurător.

Aflat în acest punct al discuției, aș vrea să fac observația că Pământul este literalmente împânzit de radare, camere video, respectiv astronomi amatori. Chiar și mie-mi place să privesc cerul prin luneta mea amatoricească și să admir craterele lunare. Nici urmă de extratereștri. Mai mult, dacă o specie ar face acest formidabil efort de a ajunge la noi, ar trebui să avem un contact de gradul al cincilea, așa cum ar fi firesc. Adică am avea parte de evenimente comune, bilaterale, de contact, prin produse de comunicare conștientă, voluntară și proactivă umană de inițiere sau de cooperare cu inteligențele extraterestre.

Nimic. Foarte puține semnalări credibile, nici o urmă de contact bilateral. Voi lăsa în suspensie această ipoteză a unui contact și voi trece spre o altă civilizație, un alt gen de contact, la fel de misterios și abscons precum cel cu extratereștrii.

Wak-wak

Voi începe tot cu o mărturisire. Dintre toate poveștile, întâmplările petrecute în timpul călătoriilor oamenilor prin teritorii necunoscute, una m-a impresionat nespus. E vorba de întâlnirea cu pomul wak-wak. Acest arbore misterios are, în loc de fructe, capete de oameni sau de animale. În unele versiuni din florile sale cresc de-a dreptul oi, capre și femei. Dintre care unele suficient de frumoase încât să fie culese și păstrate! Un arbore misogin, am spune noi cei din zilele astea, dar și un arbore fecund, care oferă o viziune interesantă asupra unui viitor parcă rupt dintr-un roman biopunk.

Deși pare de poveste, totuși, acest arbore a fost descris cu lux de amănunte și există călători arabi care se jură că l-au văzut. Locul este reprezentat de o insulă, care e fie pe lângă coastele estice ale Africii, fie prin arhipelagul Malaiezian. Trebuie doar să crezi și să pornești în aventura găsirii lui.

Dacă povestea copacului wak-wak pare simplistă o alta vine să compenseze prin complexitate. Este vorba de civilizația Gnomilor.

Împărăția gnomilor

Numele de gnom a fost pomenit de alchimistul elvețian Paracelsus în lucrarea sa de studii naturale Ex Libro de Nymphis, Sylvanis, Pygmaeis, Salamandris et Gigantibus, etc. Gnom este folosit de Paracelsus ca sinonim al lui Pigmeu (adică mic) și vine din cuvântul latin gēnomos, care a dat și termenul genom și care ar fi însemnat în greaca veche γη-νομος, literal tradus prin „earth-dweller”, adică locuitor al pământului, în cel mai strict sens: adică locuitor din interiorul pământului.

Ce fac gnomii în interiorul pământului? Construiesc o civilizație înfloritoare. Întâlnirile cu ei au fost foarte dese, atât în antichitate, cât și în evul mediu. Suficient de numeroase încât savanții epocii să le prezinte complexitatea socială, să-i descrie amănunțit și să ne povestească scene din viața lor.

Trebuie spus aici că deși fac parte din cultura nordică, mai ales germanică, diverse astfel de creaturi, sub alte denumiri, au apărut oamenilor și în zonele mai calde, respectiv în alte locuri, cum ar fi China, India, Arabia sau Japonia. Oriunde au apărut, ei au lăsat moștenire câteva caracteristici: de obicei mici de înălțime, păroși (de multe ori inclusiv femeile lor aveau barbă), aspri, buni meșteșugari în arta prelucrării metalelor și a pietrelor prețioase. Deloc surprinzător dacă ne gândim că ei locuiau sub pământ.

Odată cu venirea creștinismului problema care a început să-i frământe tot mai mult pe oamenii bisericii nu era dacă acești gnomi există, ci dacă ei sunt oameni. Adică au suflet? Ei bine, Sfântul Augustin (Fericitul Augustin la ortodocși) a luat foarte în serios această dilemă și în De civitate Dei (Despre Cetatea lui Dumnezeu) acesta scrie, cu referire la toate speciile: „Ne putem întreba dacă se cuvine să credem că făpturile omenești monstruoase despre care ne vorbește istoria popoarelor se trag din fiii lui Noe sau mai curând din omul unic din care ei înșiși se trag… Nu trebuie neapărat să crezi în tot soiul de oameni despre care se spune că există.” Respectiv: „Nu ni se pare absurd să credem că în unele ținuturi există popoare într-un fel monstruoase.” Și el continuă: „ceea ce oamenii din această parte a lumii ne spun despre monștri poate fi spus de către monștri despre anumite popoare. Domnul este cel care le-a făcut pe toate, El știe ceea ce trebuie sau va trebui făcut și când anume, pentru că El stăpânește știința frumosului, care se poate înfățișa atât prin ceea ce este asemănător, cât și prin ceea ce este altfel.”

Concluziile lui Augustin de Hipona sunt de miere: „De aceea, pentru ca să rămânem într-o notă de prudență, voi spune că: sau ceea ce s-a scris despre aceste popoare este totalmente fals, sau, dacă este adevărat, ei nu sunt oameni, sau, dacă sunt oameni, ei descind din Adam.” Să recunoaștem că bătrânul înțelept o cam scaldă aici, încercând cumva să împace varza cu capra și capra cu lupul. Totuși, el continuă într-o notă de modernitate frapantă: „dacă acele ființe sunt înzestrate cu gândire, ele sunt oameni indiferent de înfățișarea lor”.

Să reținem această concluzie.

Sfântul August a rămas în istorie ca un bun creștin și teoretician. Un alt membru al Bisericii, Isidor din Sevilla, va fi mult mai practic și, undeva prin anii 600, va scrie o amplă lucrare numită Etimologiile sau Originile în care trece în revistă o mare parte din popoarele monstruoase, oricât de năstrușnice ni se par nouă astăzi.

Asemănări și deosebiri între cele două civilizații

Ar putea părea o comparație forțată. Cum i-am putea asemăna pe piticii de grădină cu mult-evoluații călători prin spațiu? Și totuși putem. Ambele civilizații par umane, dar nu pe de-a-ntregul. Adică sunt umanoizi și, din depărtare, pot fi ușor confundați cu noi. Posedă cunoștințe tehnologice superioare omului. Dacă gnomii la început erau neîntrecuți în prelucrarea fierului, iar în modernitate îi găsim ca mici drăcușori capabili să distrugă sau să repare aeronave în aer, extratereștri sunt evident mult mai avansați, constituindu-se fără doar și poate într-un ideal.

Un alt lucru, poate mai important decât înfățișarea și înzestrarea cu gândire, este ceea ce, conform Sfântului Augustin, îi face oameni în egală măsură, și anume modul în care ei interacționează cu noi.

Gnomii și extratereștrii au o slăbiciune: sunt greu de văzut. Ei pot interacționa cu elementele naturii, de obicei pajiști din locuri puțin vizitate, dar, totodată, pot dispărea și pot influența gândurile oamenilor, a percepției lor ba chiar și a amintirilor legate de ei. S-a constatat astfel că cei care au întâlnit aceste creaturi suferă de amnezie, gânduri confuze și nu pot furniza informații suficient de coerente astfel încât să reziste unui interogatoriu specializat.

Cu alte cuvinte, aceste ființe aproape umane trăiesc pe alte planuri ale existenței și sunt înzestrate cu puteri paranormale.

Știința antichității și a evului mediu s-a străduit să înțeleagă aceste creaturi încercând să le analizeze comportamentul și să le includă într-o organizare biologică. Faptul că aceste creaturi puteau răpi oameni sau puteau să se ascundă printre ei, le creștea importanța și prestigiul în ochii omului simplu. Poveștile deveneau mai credibile cu cât oamenii regăseau în comportamentul acestor străini elemente recognoscibile. Vicii și patimi ce par atât de umane.

Răpirea, violul, mutilarea pe un taler, iar pe celălalt iubirea, tehnologia avansată, idealul. Pentru că, să nu uităm logica Sfântului Augustin, pe care noi o extindem: dacă extratereștrii sunt dotați cu gândire rațională, ei sunt oameni, indiferent de înfățișarea lor.

Concluzii

Cândva, prin secolul 19, împărăția gnomilor a început să dispară. Pe măsură ce oamenii i-au devansat tehnologic, prelucrarea metalelor și a nestematelor nu a mai părut atât de extraordinară în plină epocă a industrializării, când mașinării de neînchipuit au luat locul sclavilor, când statele au devenit patrii pentru milioane de oameni cu acces la educație și conștiință de clasă. Gnomii nu și-au mai găsit locul printre ei, decât, poate, ca pilde pentru alte vremuri.

Cam tot pe atunci au apărut extratereștrii. Oamenii au început să aibă timp liber, ridicând-și privirea din pământ spre lună, spre stele unde au descoperit un alt fel de om, un alt străin, nu mai puțin impresionant. Acesta a preluat ceva din caracteristicile gnomilor. Priceperea în tehnologie, înțelepciunea, dar și furia, timiditatea și stranietatea.

Idealul bărbatului musculos, păros și bun meșteșugar în toate cele, de la mânuirea sabiei până la a ciocanului, un pic sălbatic, dar omenesc prin fire, a fost înlocuită cu mai suplul său confrate extraterestru, inteligent, androginizat, curios, dar la fel de timid când vine vorba de a sta la taclale cu pământenii.

Ca și în cazul primului, extraterestrul se lasă greu surprins de curioși, fiind în egală măsură prezent și neprezent. Dar starea asta ubicuă de a fi nu se mai datorează paranormalului, ci științei, și asta-l face foarte atrăgător conștiinței omului modern, lui Homo Cosmicus.

Bibliografie

Între înger și fiară. Mitul omului diferit din Antichitate până în zilele noastre; Lucian Boia; Editura Humanitas, ediția a 2-a București 2011, pag. 49-50

L’arbre Waq Waq

https://en.wikipedia.org/wiki/Gnome