Now Reading
Isekai: top 5 moduri de a scăpa de frica de moarte

Isekai: top 5 moduri de a scăpa de frica de moarte

Cum în articolul acesta este vorba despre o nișă relativ obscură pentru publicul neconsumator de anime, ne-am gândit că ar fi potrivit să începem cu o scurtă explicație, care sperăm să facă lectura mai ușor de urmărit.

Termenul de isekai se traduce din japoneză ca alt univers. Marea majoritate a anime-urilor din acest gen urmăresc povestea unui personaj din universul nostru, transportat prin oarece mijloace spre alt univers. De obicei mijloacele acelea sunt reîncarnare (șintoismul a împrumutat multe dintre elementele budismului, așadar e cumva de așteptat ca aceasta să fie o temă prezentă), intervenție divină, magie, deși se întâmplă să fie și altceva. Alte elemente specifice isekai-urilor sunt împrumutate din jocurile video: diverse clase (de genul vrăjitor, războinic, preot ș.a.m.d.), abilități, vrăji, ultimele două fiind de obicei dobândite în urma acumulării experienței și dobândirii unui nivel superior.

That Time I Got Reincarnated As A Slime (Or How I Learned To Stop Worrying And Love Isekai)
de Sergiu Sebastian

Cu un titlu lung de melodie emo din anii 2000 și un slime micuț și simpatic, Slime e un anime care de când a apărut în 2018 m-a intrigat. La vremea respectivă încă nu văzusem multe serii isekai și încă accept cu greu anumite convenții ale genului, cum ar fi tendința personajului principal de a fi OP (overpowered). Faptul că Satoru Mikami se reîncarnează într-o creatură gelatinoasă aparent neputincioasă după ce este înjunghiat mi s-a părut a fi antidotul perfect la puterile exagerate și lipsa conflictului din multe astfel de seriale. Două sezoane mai târziu, pot spune că am avut dreptate cam în aceeași măsură în care am greșit. Deși Rimuru Tempest (noul nume a lui Satoru pe care îl primește de la primul lui prieten în noua lume, un dragon legendar) ajunge și el să fie clasicul personaj isekai care pare de neegalat, mare parte din ce a realizat nici măcar nu a necesitat forța brută. Plăcerea serialului e mai degrabă în zona de worldbuilding, în sensul de urmărire a dezvoltării Federației Jura Tempest (numită așa pentru că se află în pădurea Jura și a fost fondată de Rimuru Tempest) cu fiecare nouă prietenie și acord comercial a carismaticului Rimuru. Tempest ajunge destul de rapid un centru multicultural unde monștri de toate felurile și oamenii pot trăi și prospera împreună. Printre creaturile din Tempest se numără căpcăuni, goblini, orci, oameni șopârlă, demoni și pitici, iar listă e încă deschisă. Aș putea spune că serialul este o scrisoare de dragoste adresată genului fantasy, dar are referințe din abundență și la jocuri video și alte seriale anime.

Forma maleabilă de creatură gelatinoasă a lui Rimuru facilitează libertatea animatorilor și oferă umor vizual la tot pasul, precum și o expresivitatea de neașteptat pentru un banal blob. Rimuru are și o formă umană, care la rândul ei reușește să-ți spună multe despre personaj dintr-o singură privire: încredere de sine, carismă, optimism, blândețe (atâta cât poate avea cineva care e capabil de…ei, nu vă stric surpriza) și multe dintre calitățile care îi permit să fie un lider apreciat, deseori obsesiv, de aliații lui.

Al doilea sezon, apărut anul acesta și împărțit în două, a introdus în sfârșit conflictul și luptele cu miză reală. În ciuda idealismul său și a discursurilor frumoase, Rimuru află că lumea în care se află nu e tocmai perfectă și conviețuirea pașnică va fi mai greu de obținut decât ar fi crezut. Deși visul lui Rimuru de a crea o țară pașnică sau chiar de a schimba noua lui lume într-una mai bună încă e departe de a fi împlinit, fiecare nouă negociere și luptă este o plăcere de urmărit și recomand serialul pentru oricine apreciază un ritm mai relaxat nelipsit totuși de acțiune.

Overlord: Nu, nu filmul ăla cu zombies în WW2, chiar dacă război și undeads au ambele
de Sergiu Sebastian

Dacă în That Time I Got Reincarnated As A Slime personajul principal este unul kawaii, care ia forma unui monstru slab și întâlnit des la începutul jocurilor RPG, eroic, și care încearcă să folosească pe cât posibil diplomația în locul războiului, atunci MC-ul (personajul principal) din Overlord este exact opusul. De altfel, chiar și titlul este în opoziție, fiind destul de minimalist. Suzuki Satoru este un jucător de nivel maxim al Yggdrasil, un Dive (adică realitate virtuală) MMORPG apărut în 2126. În joc, Suzuki și-a ales numele de Momonga și are un personaj de schelet vrăjitor care face parte din ghilda Ainz Ooal Gown. Ghilda este printre cele mai puternice din joc, iar baza lor a Marelui Mormânt Nazarick este un dungeon pe care niciun jucător nu a reușit să îl cucerească. Ani mai târziu, în 2138, Yggdrasil și-a pierdut popularitatea și urmează să își închidă serverele, iar Suzuki decide să rămână logat în ultimele minute ale jocului. În mod surprinzător, după ce se scurge timpul, acesta rămâne în forma avatarului și ajunge, cu tot cu baza Nazarick, în Lumea Nouă. Suzuki se redenumește Ainz Ooal Gown în onoarea ghildei și începe să cerceteze diferențele față de Yggdrasil, printre care lipsa unei opțiuni de a ieși din joc și NPC-uri cu conștiință proprie. Ainz descoperă că este mult mai puternic decât ființele din lumea în care a ajuns, și se apucă să o cucerească.

Farmecul serialului, pe o piață de anime-uri isekai și RPG saturată, constă în cantitatea și calitatea personajelor. Începând cu Ainz, care spre deosebire de Rimuru sau Kirito din Sword Art Online nu este foarte carismatic sau dur, fiind exact genul de inadaptat social care și-ar dori refugiul într-o lume fantastică. Această stângăcie a lui Ainz oferă nu doar multe momente amuzante, dar și role playing în adevăratul sens al cuvântului, într-un gen care pare să uite că are acest element chiar în denumire. Nu doar că Suzuki joacă rolul lui Ainz, dar Ainz la rândul lui ajunge să joace rolul unui aventurier pe nume Momon pentru a cunoaște mai bine lumea. Gardienii din Marele Mormânt Nazarick, creați de către foști membrii al ghildei, au înfățișări și personalități distincte și memorabile, de la exagerat-de-îndrăgostita Albedo (Ainz schimbându-i setările în glumă în ultimele momente ale jocului) la inteligentul strateg Demiurge, drăguții gemenii elfi Mare și Aura și nu în ultimul rând, vampirița Shalltear Bloodfallen. Mai mult, de-a lungul sezoanelor ajungem să cunoaștem tot mai bine aventurieri, organizații mafiote, regi, oameni obișnuiți, precum și societățile diverselor creaturi non-umane pe care Ainz le cucerește. Serialul nu ezită să schimbe perspectiva din care vedem Lumea Nouă, unele episoade având ca personaj principal subalterni ai Nazarick, oameni șopârlă, sau războinici ai regatelor umane.


Artwork de Andrea Putnoky

Deși direcția poveștii mi s-a părut destul de haotică și unele glume devin cam repetitive, Overlord este printre cele mai notabile și distractive seriale anime din acest gen. Nu întâmplător, serialul va avea în curând al patrulea sezon și chiar și un film, fiind șanse bune ca întreaga poveste (încă neterminată) din manga să fie adaptată sub formă de anime, lucru cu care nu se pot lăuda multe manga-uri.

Re:Zero − Starting Life in Another World: Pe cine nu lași să moară, devine protagonist de isekai
de Marius Gordan

În Re:Zero, aproape la fel ca în Slime, protagonistul este aruncat într-o lume nouă și necunoscută, fără a avea la dispoziție un arsenal foarte vast de puteri supranaturale. Diferența e că în Re:Zero, personajul principal nu se reîncarnează într-un monstru, ci rămâne om, aproape același (cu o mică diferență) om care era și până atunci, cu același trening și aceeași condiție fizică precară. Poate că mai există câteva puncte comune și diferențe între Slime și Re:Zero, dar nu le-am observat cel puțin deocamdată. De fapt, cam tot ce știu despre Slime e din ce a povestit Sergiu și din ce videouri random mi-a dat algoritmul Youtube, în timp ce despre Re:Zero pot să zic mult mai multe, fiind la zi cu ambele sezoane și cu OVA-uri (un fel de episoade speciale).. Nu intenționez să fac o comparație, poate doar după ce o să mă uit și la Slime.

Din ce mi-am dat seama, Re:Zero a fost poate printre primele isekai-uri în care personajul principal nu e OP, ba din contră. Recunosc că nu bag neapărat mâna în foc cu privire la afirmația asta. Mai mult, chiar vă recomand să mă contraziceți în comentarii, atât în ce privește istoria genului cât și în ce privește slăbiciunea personajului principal, în comparație cu alte isekai-uri. Ca să nu mai bat (prea mult) câmpii, anime-ul urmărește poveste lui Natsuki Subaru, un hikikomori, adică un singuratic care stă majoritatea timpului în camera lui și iese din casă doar pentru a-și cumpăra de mâncare. Plecând cu o plasă plină de merinde dintr-un supermarket oarecare (nu zic echivalentul cărui magazin de la noi, că doar revista noastră nu face plasare de produse, spun doar că plasa putea să-i fie doldora de hot-dogs sleiți, parizer și sticle de Cola și nu cu bento-uri, ramen-uri și alte cele), Subaru e transportat de o forță necunoscută într-o altă lume, mai precis în Regatul Lugnica. Aici se împrietenește cu o elfă, Emilia, și mor amândoi încă din primul episod, de două ori. Bun început. Dar nu e mare tragedie (chiar dacă e mega gory și lacrimogen) pentru că Subaru a dobândit o putere supranaturală (singura pe care o are în acel moment) atunci când a fost adus în Lugunica, aceea de a se reîntoarce în timp atunci când moare, fără a uita ce i s-a întâmplat până atunci și fără a putea povesti cuiva despre ce i se întâmplă. Da, ca un fel de Supernatural, dar anime și cu o poveste chiar foarte faină, nu o lălăială întinsă pe 15 sezoane.

Nu sunt puține episoadele în care Subaru se folosește intenționat de puterea sa, de fiecare dată pentru a salva pe cineva, cum nu sunt puține episoadele în care e ucis într-un mod extrem de brutal (de exemplu e decapitat, înghețat, devorat de iepuri ucigași, îi sunt spintecate măruntaiele, se aruncă de pe vârful unui munte sau își taie gâtul cu o sabie). Cu toate acestea, Subaru e mai mereu optimist și se folosește de informațiile pe care le capătă în decursul vieților sale pentru a ajunge la rezultatul dorit, în care cei buni câștigă, trăiesc fericiți până la adânci bătrâneți și tot așa. Socotelile lui nu se potrivesc mereu și nu orice problemă se poate rezolva cu o întoarcere în timp, mai ales când nu cunoști momentul în care forțele necunoscute aleg să apese pe Save Game.

Repetiția evenimentelor în diverse forme poate să pară puțin plicticoasă, povestea progresând anevoios. Totuși, vei vedea cum Subaru se maturizează și se transformă dintr-un ciudat retras într-un veritabil erou, chiar dacă drumul dintre cele două etape e foarte întortocheat, dureros și îi pune în pericol sănătatea mintală.

Am apreciat extrem de mult și muzica din anime, fie că a fost vorba de OP, ED sau inserts (dacă sunteți otakus, știți ce-s alea, dacă nu, ele sunt în ordinea menționată: intro-ul, outro-ul și melodii din timpul episodului). Myth & Droid fac, de exemplu, o treabă foarte bună, din moment ce ei au compus și câteva piese folosite în Overlord (trebuia să menționezi, Sergiu!!!) și s-au achitat de datorie într-un mod extrem de onorabil de fiecare dată. Merită să nu dai skip la intro!

KonoSuba: Fan service cu găleata și umor cât cuprinde
de Marius Gordan

Dacă Re:Zero e adesea brutal și extrem de gory, KonoSuba e o comedie doldora de fan service și umor dubios, numai bună să-ți distragă atenția de la anime-uri mai dark. Eu unul m-am apucat de KonoSuba imediat după ce am făcut greșeala de a mă uita la Death Parade (acesta din urmă fiindu-mi recomandat de cineva care se uită de mai mult timp la anime). Glumesc, și Death Parade e un anime extrem de reușit, dar nu e o poveste care să fie ușor de digerat. Desigur, mă refer la asta în cel mai bun sens al expresiei.

Povestea e una destul de bine închegată și combină atât episoade de sine stătătoare (filler, dar amuzante) cât și storylines care se întind pe câte un întreg sezon. Setting-ul este unul medieval, în același fel în care Dungeons & Dragons e medieval. Că tot veni vorba despre asta, elemente de RPG (atât tabletop cât și din diverse jocuri video) sunt incluse în poveste, mai cu seamă partea de mechanics (experiență, nivele, vrăji, abilități, clase șamd.)

Personajele au aproape toate trăsături exagerate, dar cumva credibile pentru lumea în care se află. Povestea se concentrează în jurul unui grup (party, similar cu cel întâlnit în RPG-uri), format din vrăjitoarea Megumin, ce cunoaște și e obsedată de o singură vrajă, Explosion; cruciata Darkness, ce și-a investit toate punctele în STR, a ignorat cu totul ACC și este puțin (mai mult) masochistă; zeița Aqua, ce are aproape toate stats-urile la maxim, cu excepția INT și Kazuma, personajul principal, un tip cinic, sarcastic și câteodată libidinos. Relatable.

După un accident stupid, în care e lovit de un tractor, Kazuma se găsește în fața zeiței Aqua, ce-i oferă șansa de a se reîncarna într-o altă lume, de a primi un obiect sau abilitate magică și de a porni într-o aventură împotriva unui anume Rege Demon ce vrea să stăpânească acea lume. Kazuma acceptă oferta, dar o păcălește pe Aqua să i se alăture. Împreună cu Megumin și Darkness, formează un grup de aventurieri extrem de disfuncțional, iar Kazuma renunță extrem de rapid la misiunea sa și se rezumă la a încerca a trăi o viață lipsită de griji. Firește că nu așa funcționează un RPG, iar acoliții Regelui Demon (mulți dintre ei personaje destul de simpatice) sunt la tot pasul.

KonoSuba nu e un anime cu pretenții, dar reușește să facă extrem de bine ce își propune, să spună o poveste amuzantă, în care personajele nu sunt doar niște scheme slab conturate, ci se dezvoltă organic și interacționează credibil pentru felul în care sunt construite.

Trailer-ul pe care îl las la sfârșit nu este cel oficial, dar cred că exprimă mai bine care-i faca cu Konosuba.

Youjo Senki: Când spun isekai voi spuneți… „nazism”! Stai, ce?
de Andrea Putnoky

Youjo Senki nu e chiar prima opțiune când încerci să-ți convingi prietenii că ești ok la cap și că există și anime-uri bune, dar dacă ești o persoană care a trecut deja prin perioada de inițiere și ești conștient de termeni precum „loli”, „BL”, „Boku no Pico”, chiar merită să-i dai o șansă. Premisa e neobișnuită pentru un isekai în mare parte pentru că acest gen e aproape întotdeauna asociat cu fantasy sau măcar cu realitatea virtuală. Youjo Senki însă e un anime despre război, cu tehnologie aproape identică cu a noastră (în afara unor mașinării de zbor care seamănă cu măturile din Harry Potter sau jetpack-urile cu apă pe care la vezi la mare doar că… fără apă) și cu puțină magie adăugată cu pipeta. A început ca o serie de light novels în 2013, a fost adaptat într-o manga în 2016 și adaptarea anime a început în 2017. În ciuda premisei incredibil de dubioase, sau poate chiar datorită acesteia, s-a bucurat și se bucură în continuare de succes.

Personajul principal din Saga of Tanya the Evil, cum i se mai spune, este evident Tanya. Afirmația asta e doar parțial adevărată: personajul principal e un bărbat între două vârste angajat la o companie, care a dat colțul și a fost reîncarnat în Tanya, o fetiță-soldat cu ochi albaștri. Deși transformarea a fost dramatică, fiind efectuată de Being X, un fel de Dumnezeu sadic (sau ăsta e un pleonasm?) și „Tanya” practic ajunge să-și trăiască noua viață pentru a se răzbuna pe el, această parte magică nu e pusă în prim-plan în afara unor monologuri furioase și unor strigăte de luptă. Uneori aproape că uiți cum a ajuns Tanya aici sau ce s-a întâmplat înainte, fiind o secvență foarte scurtă din anime. Mai există însă și o altă instanță de magie în acest anime, pe lângă ființa omniprezentă, și anume the Operation Orb, un fel de rubin gigantic montat pe un lanț demn de Marele Alb. Nu, nu e doar de fashion sau ca să facă personajul ușor de recunoscut (de parcă design-ul nu era deja unic) ci are și o utilizare practică în luptă: folosește mana și îi oferă atacuri aeriene, transformând-o pe Tanya și ceilalți cu pregătire în domeniu în mages, cum sunt numiți în armată. Singura problemă e că Tanya trebuie să spună o rugăciune când vrea să folosească lanțul ceea ce e cam neplăcut ținând cont de toată ura ei (lui?) pentru Being X.

Și ca să înțelegeți mai bine atmosfera anime-ului: ce naționalitate are Tanya și pentru cine luptă? Deși este numit pur și simplu Imperiul, este clar că autorul a luat ca inspirație Imperiul German și Austro-Ungaria din Primul Război Mondial iar inamicii Imperiului sunt bineînțeles rușii. Pregătiți-vă de bătălii noroioase și gloomy prin câmpuri, bătălii deasupra acelorași câmpuri, bătălii în orașe cu o arhitectură de invidiat (și artiști de admirat) și bătălii deasupra orașelor pline de fum, explozii și flăcări. În anime nu există lipsă de acțiune, exclamații dramatice și cadavre în tonuri de gri, însă nu e nici un film cu Schwarzenegger. Există multă planificare și întâlniri strategice pentru a vorbi despre tactici de luptă, promoții în rândul soldaților, conspirații și spionaj. You get the best of both worlds.

What's Your Reaction?
Excited
1
Happy
1
In Love
0
Not Sure
0
Silly
0
View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

© REVISTA PLANU'9 PUBLICĂ PROZĂ SFF ȘI DIVERSE ARTICOLE DIN GENURILE SF ȘI FANTASY. REVISTA ESTE REDACTATĂ DE CLUBUL SINDICATUL 9 DIN TIMIȘOARA
Scroll To Top