Now Reading
4 podcasturi pentru geek-ul de la miezul nopții

4 podcasturi pentru geek-ul de la miezul nopții

De ceva timp am început să ascult podcasturi pe Spotify. Chiar dacă multă lume ascultă podcasturi în timp ce fac cu totul altceva, cumva am simțit că stilul de podcast pe care îl prefer eu nu se potrivește cu abordarea asta. Nu sunt un fan al podcasturilor de tipul The Joe Rogan Experience (chiar de dinainte de a recomanda medicamente veterinare pentru uz uman) sau a celor care se axează pe popularizarea științei* (cu un mare asterisc aici, pentru că s-a întâmplat ca în ele să fie promovată pseudoștiința, vezi scandalul Mind Architect de acum câteva săptămâni). 

O scurtă divagație: recomand totuși cu toată căldura PTR, de Jacob Given, pentru profunzimea și diversitatea subiectelor discutate, abordarea extrem de relaxată a acestora (ce le și accesibilizează, deși sunt de fapt al naibii de complicate), multitudinea trimiterilor utile pentru o cercetare aprofundată. Ca să vă fac poftă de ascultat, aici sunt titlurile câtorva episoade: „Theurgical Fun Times with Leonte Maisel”, „The Anglo-Catholic Occult with Rick Yoder”, „Logical Positivism, Analytic Philosophy, and Phenomenology with Liam Brigh” și desigur, „Deleuze Yourself Vol. 4: God Is A Lobster”.  

Revenind, prefer podcasturile care au o poveste de spus, cele de ficțiune. Și nu orice fel de ficțiune, ci povești horror, numai bune de ascultat la ora 3 dimineața, cum o fac eu. Când zic ascultat mă refer mai mult la binging, pentru că nimic nu e mai fain decât să stai în pat cu căștile pe urechi, în întuneric, ascultând povești cu fantome, monștrii și câte și mai câte. Probabil multe lucruri, dacă stau să mă gândesc. În fine… 

Așadar, am hotărât ca această nouă obsesie a mea să o împart cu voi, oricine ați fi voi, oricând ați fi voi și orice ați fi voi. Atunci când din mine (orice ar fi însemnând acest „mine”) o să mai rămână doar câteva oscioare migălos lustruite de vânt, ploaie acidă și îndepărtate explozii nucleare, sper ca aceste rânduri să vă aducă în minte o lume pe care poate nici nu o cunoașteți, una în care toate temerile voastre (și prin extensie și ale noastre) erau cel mult o posibilitate sau chiar o sursă de amuzament frivol, nu o realitate zilnică și fără de scăpare. 

Bine, bine, și ce podcasturi am ascultat încât să-mi fete mintea expresiile astea pseudo-literare pe care le-am scris mai sus?  

The Magnus Archives 

Mi-a plăcut la podcastul acesta pentru că are o structură de povestire-în-ramă: Jonathan Sims (fun fact: așa îl cheamă și pe autorul podcastului IRL), proaspăt numitul arhivar-șef al Institutului Magnus, o instituție (duuh!…) ce studiază fenomenele supranaturale, înregistrează pe casete declarațiile scrise de persoane care au avut de-a face cu fel și fel de evenimente bizare. Dacă în primele episoade Jonathan Sims e extrem de sceptic față de declarațiile citite, în timp, se convinge singur de veridicitatea lor și descoperă o întreagă lume ascunsă, populată de ființe monstruoase, ce se hrănesc cu frică și există datorită ei. Pe scurt, toate evenimentele supranaturale sunt cauzate de câte o Frică, o întrupare de sine stătătoare din punct de vedere ontologic a unei anumite frici avută de animale și oameni. Într-o manieră lovecraftiană, aproape fiecare Frică se bucură de venerare din partea câte unui cult sau al unui avatar (uneori ambele). Scopul final al fiecărui cult e să realizeze și să finalizeze ritualul asociat Fricii pe care o venerează. Probabil că ar trebui să mă opresc aici cu lore-ul din spatele MAG, dar dacă sunteți curioși să aflați mai multe, puteți să căutați despre Lista lui Smirke, o listă cu Fricile existente și o scurtă descriere a fiecăreia. 

Episoadele sunt compuse în mare parte din lectura declarațiilor, dar sunt urmate și de dialogurile personajelor din povestea-ramă, angajații Institutului. Chiar dacă această parte ocupă un spațiu mai scurt, vocea personajelor e puternică, trăsăturile lor sunt perceptibile din intonație, expresii folosite, acțiuni. De asemenea, multe personaje din declarații se regăsesc și în așa zisa meta-poveste, fie vii sau morți. Actorii ce interpretează MAG fac o treabă excelentă și adaugă un strat de emoție și de înțelesuri subtile unei povești extrem de bine închegate. 

The Magnus Archives are 200 de episoade (le-am ascultat pe toate), fiecare de aproximativ 20-30 de minute. Dintre ele, am tradus pe cel denumit The Hive împreună cu Andrea Putnoky. În cazul în care sunteți snowflakes ce au nevoie de trigger warnings la orice fel de conținut pe care îl consumați, puteți sta liniștiți, acestea sunt disponibile online. La The Hive, lista conține „insecte, viermi, trypophobia, stări alterate de conștiință”. În cazul în care nu sunteți snowflakes, vă felicit și vă urez lectură plăcută. 

Welcome to Night Vale 

Recunosc din start faptul că nu am ascultat toate episoadele din Welcome to Night Vale, dar am ascultat destule încât să îmi pot forma o opinie. Dacă aș avea timp destul, și probabil și voință, aș asculta cu plăcere toate cele peste 190 de episoade, adică zece sezoane, lansate până acum (spre deosebire de MAGWelcome to Night Vale este produs în continuare). 

Rețeta pe care o urmează Welcome to Night Vale și pe care o parodiază cu succes este aceea a unei emisiuni de radio local, într-un orășel american izolat, situat într-o zonă deșertică a sud-vestului Statelor Unite, în care se petrec o mulțime de evenimente stranii, într-atât de multe încât localnicii cu greu mai sunt uimiți de ceva. Dacă ar trebui neapărat să-l compar cu ceva, aș zice că Welcome to Night Vale e ca un fel de Twin Peaks, doar că de zece ori mai neobișnuit, mai ciudat, și de o sută de ori mai amuzant. 

Fiind vorba despre o emisiune de radio, există anumite rubrici care sunt prezente în mai toate episoadele, cum ar fi cea despre trafic (în care de obicei doar despre trafic nu e vorba), „A word from our sponsors” (reclame ciudate, care nu au aproape nici o legătură cu afacerea promovată) sau vremea (în care puteți asculta o melodie al unui artist independent, weirdly enough). 

Umorul este mult mai prezent în WtNV decât în MAG, dar este un fel de umor dadaist care nu e gustat de toată lumea. Mie îmi place extrem de mult, cum îmi plac și poantele care prin repetiție devin amuzante. De exemplu, ne este reamintit în mod constant că îngerii nu există, dar că mulți dintre ei locuiesc împreună cu Josie, o bătrână din Night Vale, dar și că absolut toți îngerii poartă numele de Erika. Dar îngerii nu există, iar credința că ei ar fi existând e pedepsită de Poliția Secretă. Un alt personaj extrem de popular e „Faceless Old Woman Who Secretly Lives in Your Home”. Nu cred că e nevoie să spun prea multe despre ea. Un alt personaj apreciat de fani e Khoshekh, o pisică ce plutește la un metru deasupra chiuvetei din toaleta bărbaților din stația de radio. Ideea e următoarea: dacă vrei să te bucuri de podcast trebuie să iei toate ciudățeniile astea ca atare, să urmărești povestea și să te bucuri de ea. 

Că tot veni vorba de poveste, unele episoade sunt de sine stătătoare (nu le spun neapărat filler, pentru că sunt extrem de antrenante și prind într-un interval relativ scurt esența podcastului – recomand episodul 2, „The Glow Cloud”), în timp ce alte episoade sunt legate unele de altele și excelează în construcția personajelor și în relațiile care se conturează între ele. 

Kowabana: ‘True’ Japanese scary stories from around the internet 

Un alt podcast la care sunt la zi se numește Kowabana. Probabil că titlul complet explică destul de bine care-i faza cu el. Poveștile sunt luate de pe internet, de obicei de pe imageboard-uri japoneze (de exemplu 2chan) sau de pe bloguri dubioase, sunt traduse și apoi citite. 

Abordarea pe care o are acest podcast diferă de primele două despre care am vorbit. Nu este vorba despre teatru radiofonic (sau ceva similar din punct de vedere calitativ), dar merită ascultat dacă ești câtuși de puțin interesat de cultura japoneză și/sau de legende urbane. Cum spuneam, podcastul nu beneficiază de actori profesioniști, acest lucru aducând totuși un anumit șarm. Adică dacă ai fi față în față cu tipa care citește, cel mai probabil ar ține o lanternă sub bărbie, s-ar strâmba înfricoșător din când în când și ar trage câte un urlet de groază atunci când povestea o cere, adică atunci când un personaj face asta. Dacă apreciezi tipul acesta de horror, Kowabana e ce trebuie. 

Majoritatea textelor sunt de fapt creepypastas. Dacă nu ești pe internet de azi, de ieri și mai ales dacă ai intrat pe site-urile dubioase potrivite, probabil că știi deja ce e un creepypasta (dacă nu știi deja, astea sunt un fel de meme, doar că sunt în format text și măcar puțin înfricoșătoare). Unele creepypastas au devenit extrem de populare, cum sunt (sau au fost, că din fericire rumoarea stârnită în jurul lor s-a mai estompat): SlendermanJeff the KillerRussian Sleep Experiment. Da, majoritatea sunt niște porcării odioase, dar măcar prin intermediul podcastului ăsta ai acces la unele dintr-o altă cultură și, cel mai important, care au trecut de un filtru al calității. Mie mi-au plăcut mare parte din poveștile din podcast, ceea ce nu pot spune cu privire la alte creepypastas de pe internet. 

Ghost Maps

Am lăsat în mod intenționat acest podcast la final, m-am gândit puțin dacă chiar merită să scriu despre el. Să zicem că la olimpiada din mintea mea, Ghost Maps primește o diplomă de participare. Povestea urmărește un vânător de povești cu fantome din Singapore și Asia de Sud-Est, care ia interviuri persoanelor care s-au confruntat cu fenomene supranaturale.  

Motivele mele pentru a considera că Ghost Maps e slăbuț sunt următoarele: felul în care sunt scrise textele lasă de dorit, sunt pline de repetiții deranjante. „Suddenly” în sus, „suddenly” în jos, de exemplu. Apoi, chiar dacă poveștile se petrec în Asia, aproape toate numele personajelor sunt de origine anglo-saxonă. De ce? Dacă ești atent la context, la felul în care se desfășoară întâlnirile dintre povestitori și intervievatori și la monștrii și fantomele descrise, îți dai seama că numele alea sunt ca nuca în perete. Poveștile sunt scrise telegrafic, episoadele având o durată de aproximativ zece minute. 

Cu toate acestea, sunt la zi și cu acest podcast, nu neapărat pentru că sunt un masochist, ci pentru că a existat o oarecare îmbunătățire pe parcursul seriei, dar nu îndeajuns încât să pot să-l compar cu primele trei menționate în acest articol. 

What's Your Reaction?
Excited
0
Happy
0
In Love
1
Not Sure
0
Silly
0
View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

© REVISTA PLANU'9 PUBLICĂ PROZĂ SFF ȘI DIVERSE ARTICOLE DIN GENURILE SF ȘI FANTASY. REVISTA ESTE REDACTATĂ DE CLUBUL SINDICATUL 9 DIN TIMIȘOARA
Scroll To Top