Interviu cu Lucifer

– Ești bine, domnișoară?

Posesorul vocii se apleacă peste birou, cercetându-mi figura.

– Da, cred… bolborosesc, intimidată. Știi, nu mă așteptam să arăți atât de… uman.

– Dar la ce te așteptai? La asta?

Prinsă pe picior greșit, țip ascuțit, apoi duc mâna la gură, îngrozită.

– Te-am speriat? Nu ești obișnuită cu imaginea Mea din folclor?

Coarnele încovoiate lovesc candelabrul, eu mă fac una cu fotoliul, el înjură.

– Lua-m-ar sfinții să mă ia!

– Ăăă, dacă nu ai dispoziția necesară, putem amâna interviul, nu e nicio problemă…

– Stai liniștită, nu scot foc pe nări, nici nu pedepsesc oameni nevinovați, declară el, pe un ton puțin behăit, așezându-se la locul său. Podeaua duduie. Camera s-a scufundat în întuneric. Am dat de dracu’, la propriu. Nici Eu nu mă omor după portretizări făcute de plozi antisociali, continuă dânsul. Morminte vandalizate, capre sacrificate, antihriști, cruce întoarsă, goth metal? Jenant.

– Sunt adoratorii tăi, până la urmă. Nu ești tu Satana?

– Satana? pufnește împielițatul, punând copită peste copită. Nu răspund la acest nickname.

– OK, sunt confuză. Religia susține altceva.

– Fii serioasă! Ce-aș putea avea în comun cu Satana? De când îl știu, e împotriva a tot și toate, tiparul tipului plictisitor care strică atmosfera la petreceri, nunți, cumetrii. Gică Contra îți spune ceva?

– Cu alte cuvinte, nu sunteți una și aceeași persoană?

– Îți par lipsit de haz sau anti-distracție? Eu, duhul petrecerilor dezmățate, maestrul orgiilor, regele bețiilor bahice?

Am comis-o, deci trebuie s-o dreg cumva. Bag capul la cutie, notez conștiincioasă detaliile, joc rolul jurnalistului responsabil, respir cum m-a învățat sensei, doar-doar voi părea competentă.

– Ce părere ai despre expresia Steaua Dimineții?

– Mda. Asocierea cu Venus, altă găselniță cosmică. În primul rând, ăsta-i nume femeiesc. În al doilea, urăsc trezitul de dimineață. Nu dețin copyright pentru expresia respectivă, nici nu mă încântă cine știe ce. Am locuit mult timp pe Venus, într-adevăr.

– Din ce pricină?

– Acolo m-a trimis Tata, drept pedeapsă, pentru părerile mele neortodoxe.

– Putem discuta puțin despre activitatea întreprinsă în acea perioadă?

– Nu sunt multe de zis. Locul ăla e un adevărat iad. Mă plictiseam cumplit. Cum-necum, am deschis un bordel. Curva Babilonului îi zicea. Acolo am educat ființe cu mare potențial, care urmau să devină, într-un viitor foarte îndepărtat, celebrele Dalila, Irodiada, Bloody Mary, Contesa Bathory etc.

– Foarte interesant. De ce-ai plecat?

– A avut loc o explozie de gaze. Bordelul s-a lichefiat. Puțea îngrozitor. Dintre toate locurile posibile, dragul de Tata a ales planeta sulfuroasă. Cam răzbunător, nu crezi? Până la urmă, imaginea vindicativă trebuie menținută. Cu toții știm ce ravagii făcea prin Vechiul Testament.

Notez informațiile, puțin încruntată, apoi trec la întrebarea următoare.

– Dacă supranume precum Satan și Steaua Dimineții nu te reprezintă, cum ar trebui să mă adresez?

– Am fost poreclit în fel și chip. Diavolul, Naiba, astea sunt arhicunoscute. Necuratul, deși fac trei dușuri pe zi, Cel de pe comoară – aici au dreptate, sunt bogat –, Ducă-se pe Pustii (am vizitat demult Sahara, mulțumesc), Vicleanul, chit că-s diplomat, Scaraoțchi (un fel de scară Richter, dar pentru păcate). Spune-mi Luci, dragă. Lasă formalitățile.

– Luci… Bine.

Inspir-expir, puțin intimidată de neașteptata familiaritate. Luci și-a schimbat din nou înfățișarea. Reapare sub forma unui aristocrat spaniol, purtând îmbrăcăminte specifică secolului al XV-lea. Cămașă cu mâneci bufante, jachetă, pantaloni mulați pe picior, ciorapi albi, pantofi eleganți. Pletele sunt strânse într-o panglică strălucitoare. Piele măslinie, ochii negri, adânci, aer seducător, tot tacâmul.

– Putem vorbi despre Grădina Edenului?

După un moment de tăcere, timp în care a cântărit ceva, a luat un papirus, l-a desfăcut pe masă, apoi a subliniat o frază anume.

– Domnișoară, informațiile solicitate sunt foarte sensibile. Nu putem continua fără să citești Termenii și Condițiile. Știm ce se întâmplă când pământenii răstălmăcesc evenimente. Eva ajunge persona non grata, eu mă trezesc țap, muritorii dau vina pe Diavol pentru apucăturile lor proaste…

– Înțeleg.

– Am nevoie de semnătura ta, de asemenea. Doar o parte din ce-ți voi spune va ajunge în afară. Țin foarte mult la confidențialitate.

Ezit. Recitesc termenii și condițiile, mușc din pix, mă gândesc și răzgândesc. Caut erori, fracturi de logică, termeni înșelători sau chestii ce pot fi supuse interpretării, dar totul pare în regulă.

– Bun, rânjește el, binedispus dintr-o dată, văzând iscălitura. Ce vrei să știi?

– În ce circumstanțe te-ai întâlnit cu protopărinții?

– După cum ți-am spus, Venus devenise nelocuibilă. Am fugit din pușcăria puturoasă cu trei picioare și patru aripi. Tata construise o planetă nou-nouță. Părea promițătoare. Verdeață cât cuprinde. Climă temperat continentală. Ecologic totul. M-am mutat la Ecuator.

– Așa…

– Acolo am găsit cel mai disfuncțional cuplu al erei. Vecinii mei. Fabricați din același aluat, după șablonul obosit întâlnit peste tot: un el și o ea se căsătoresc de gura părinților, Partidul le oferă locuință, tinerii descoperă curând nepotriveala, unul din ei poftește la chestii imorale, urmează divorțul, ea sfârșește ca mamă singură, el pierde vremea prin cârciumi și plătește pensie alimentară. Eva presimțea problemele paradisiace, dar se consola bucătărind. Eu n-am făcut nimic, adăugă, șovăitor.

– La ce te referi?

– La ce mă refer? La scena penibilă cu șarpele.

– Cum au stat lucrurile, de fapt?

– Sincer, pentru un agricultor, Adam avea cam multe aere. Devenise tiranic, mare șef pe tarlaua Tatei, nimeni nu vorbea neîntrebat în fața lui, mai ales necuvântătoarele. Eva, biată casnică, supusă mofturilor soțului, oricât se muncea, n-o scotea la capăt. Când ne-am întâlnit, căsnicia lor scârțâia serios. Amărâta trăia în nazismul neinventat încă. Cratiță, șmotru, asta-i tot ce știa. Când am discutat prima oară, aveam o respirație puțin șuierătoare. Nu, n-am fost nicicând șarpe. Răcisem. M-a întrebat dacă nu cunosc o rețetă nemaigustată pentru plăcintă cu mere.

– De asta s-a dus omenirea de râpă, din cauza unei rețete?!

– Bine. Se prea poate să fi strecurat și altceva pe-acolo. Ingredientul secret, cel care accelerează coacerea spiritului. Mere, rom, scorțișoară, revoltă împotriva patriarhatului. Până la urmă, ea a cerut-o.

– Dar nu știa ce anume a cerut! mă supăr eu, simțind-o pe Eva în fiecare celulă indignată.

– Crezi? Dacă nu era rețeta mea, stăteai și-acum printre oale, fără drept de vot, într-o relație clasică de codependență, pupând tălpile unui narcisic. Multe Eve, mulți Pomi, aceeași problemă.

– Stai. Au fost mai multe Eve?

– Haha. Credeai că însurățeii edenici sunt cuplul original? Au beneficiat de PR bun din partea popilor, atât. Ca s-o spun direct, ăștia doi erau rezerva. Clone, ciorne, spune-le cum vrei. Toate experimentele științifice se bazează pe o serie de încercări și eșecuri. Tata nu se afla într-o dispoziție prea bună când a creat umanitatea. După noi, îngerii, cele mai sublime ființe, n-a mai făcut nimic de drag Doamne.

Mă ridic brusc din fotoliu, arătându-mi dezaprobarea pentru blasfemiile lui.

– Te-am ofensat? Chiar dacă ești creație second-hand, ai farmecul tău.

– Acest interviu s-a terminat!

– Nu poți pleca, spune Luci, folosind un ton oarecare.

– Chiar așa?

– Ai semnat! flutură el coala, chiar sub nasul meu.

– Termeni și condiții referitoare la interviu. Atât.

– Mă refer la asta, indică înșelătorul, arătându-mi clauza.

– Ai folosit cerneală simpatică! Nu-i corect!

– Știu.

Lucifer s-a întors la aparența sa obișnuită, cea a unui londonez cu impecabile gusturi în materie de modă, apoi și-a turnat victorios niște whisky.

– Nu voi scrie niciodată pentru Infernus, auzi? Am principii!

Mă plimb agitată prin biroul damnatului, imaginându-mi furia șefului meu, când va afla ce ușor am schimbat tabăra. Va rămâne fără aripi, pariez, Cei de Sus nu tolerează incompetența. De ce m-a trimis să susțin interviul, când știa cât de riscant este?

Prevăd apariția articolelor științifice despre experimente divine eșuate, scrise sub amenințarea cuțitului, blestemele preoțești, creșterea prețului pentru poșetele din piele de șarpe, ura gospodinelor care visează la happily ever after, disprețul feministelor cu ADN lilithan.

Știri scandaloase apărute într-o rubrică infernală, pentru ochii tuturor cetățenilor din Orașul Îngerilor. Părinții mă vor renega, prietenii vor crede c-am intrat într-o sectă, raiul va deveni doar un wallpaper, Sfântul Petre îmi va închide ușa-n nas. Un scurt metraj conținând scene apocaliptice, asta va fi viața mea.

Revin la realitate, auzind Paradise Lost în fundal. Miroase a smirnă, iar Diavolul dansează prin cameră, zâmbindu-mi machiavelic.

– Haide, dragă, înveselește-te. Până la urmă, nu sunt chiar atât de negru, nu?

---

Ilustrație de saarvendra@pixabay.com