Barad-dur calling

Nici nu apucă Aragorn să răsufle, rămas în sfârșit singur în cort după o zi cel puțin solicitantă, că printre pânzele de la intrare apăru iarăși fața bărboasă a lui Gandalf.

– Se poate? Trebuie să te mai deranjez un moment, spuse acesta și intră pe jumătate înăuntru, ținând o mână la spate.

– Orice-ar fi, nu poate să aștepte până mâine? răspunse dunedainul desprinzându-și armele de la centură și lăsându-le să cadă.

– Mă tem că nu. Spune că e important și că dacă nu-ți spune acum, va fi tentat să nu-ți mai spună deloc. Și n-ar fi prea frumos, adică…

Vrăjitorul își strecură înăuntru mâna pe care până atunci o ținuse ascunsă, însă Aragorn, preocupat cu desfăcutul cataramelor de la pantaloni, nu-i observă gestul.

– Cine?

– Ei, cum cine? șopti Gandalf. Singurul care știe numărul ăsta…

– Ce număr?

Nu apucă omul să-și termine întrebarea, când înăuntrul cortului izbucni o lumină roșie, sângerie, care făcu lumânările să pălească.

– … de magie. Adică singurul care mai are un Palantir și nu se teme să-l folosească.

Un pic supărat că inamicul îl surprinsese cu pantalonii-n vine, Aragorn înșfăcă globul de sticlă cu ochiul roșu lucind înăuntru și-l trânti pe un butoiaș care-i servea drept masă. Apoi îi făcu semn vrăjitorului să dispară, ceea ce acesta și făcu.

– Sauron, spuse el după ce ultima cataramă fu închisă la loc, tot ce era de spus între noi s-a spus. Mai departe vor vorbi armele pentru noi!

– Ăăă, legat de asta, începu Stăpânul Întunecimii cu o voce mult mai puțin sâsâită decât cea cu care-i vorbise doar cu câteva minute mai înainte, de fapt, aș mai avea ceva la care aș vrea să te gândești. Dar tu m-ai luat repede mai devreme, mi-ai arătat că ți-ai lipit sabia Narsil, mi-ai arătat bijuteriile alea elfești, m-ai amenințat cu tot felul de morți și mi-a fugit din minte chestiunea. De fapt, nici nu mă așteptasem să dau de tine pe linia asta, la aparatul lui Saruman, deci…

– Ce-ai de spus, rostește degrabă! Nu am timp de trucurile tale! Sau știi că deja zilele-ți sunt numărate?

– Hai, frate, să lăsăm retorica de Mircea versus Baiazid, că nu c-a s-o luăm de la capăt cu flexatul mușchilor te-am apelat. Bătălia pentru Pământul de Mijloc e una, codul de etică între băieți e alta. Voiam să vorbim un pic despre tine și Arven.

– Să nu-ndrăznești nici numele să i-l pronunți!

Și Aragorn se ridică, decis să-ncheie convorbirea chiar în acel moment. Adică, OK, erau rivali, nimic de zis, dar totul până la un punct! N-avea să-i permită unui ochi să-i spună porcării despre femeia vieți lui. Următoarele cuvinte ale maiarului îl opriră ca prin farmec:

– Calmează-te, tipule! Nu e nimic între mine și ea, nu sunt genul ăla. Am totuși câteva mii de ani bune înaintea ta de când o cunosc. Și, crede-mă când îți zic, nu e pentru tine, frate! Relațiile cele mai predispuse să se termine prost sunt alea în care gagica e mai în vârstă. Sau cele inter-specii. Voi doi ați bifat amândouă condițiile. Știi și tu că nu va ieși bine. Am văzut-o de atâtea ori.

– Aha, ai văzut-o, spuse Aragorn retrăgându-și mâna. Deci înțeleg că ai experiență cu privitul la asemenea lucruri. Poți căuta pe palantirul tău chestii de genul: „tipa mai în vârstă” sau „inter-specii” și chestia aia ți-aduce imaginile? Acum înțeleg de ce niște scule de spionaj au așa imagini clare.

– Da, da, hai să râdem de maiarul care are numai cincizeci și cinci de mii de ani! Ce știe el? Dar OK, hai să ne pișăm pe experiența mea și să vorbim doar despre cazul vostru. Tipule, ce ești tu? Un om! Un om cu viață lungă, bine, așa e, dar totuși un muritor. Ei, ea nu e! Ea e nemuritoare. Ea nu îmbătrânește măcar, pricepi? Și chiar dacă reușești să mă învingi, și ești încoronat rege, și tot ce-ai sperat vreodată devine realitate, tot muritor vei fi!

După strâmbătura lui Aragorn, Sauron își dădu seama că omului deja i se aplecase de câte ori tot auzise asemenea cuvinte.

– Uite ce e, spuse dunedainul după o vreme, poți să-i transmiți lui Elrond fix asta!

Apoi, după ce-și roti de câteva ori degetul mijlociu în fața palantirului, continuă:

– Ups, scuze, greșeala mea, nu poți…

Sauron, însă, nu înțelese decât că omul nu purta inelul său, ceea ce știa oricum, deci gestul i se păru stupid. La fel de stupid ca planul acestuia de a se căsători cu o elfiță. Mai făcu totuși o încercare:

– Din câte îmi pot da seama, dacă nu te omor eu, există doar două variante de final pentru povestea voastră de dragoste. Ori o pui în situația de a avea grijă de un moșneag tot mai impotent și neajutorat, caz în care doar senilitatea te-ar putea salva de ce ți-ai auzi de la ea, ori va deveni ea însăși muritoare, caz în care nu te-ar mai putea salva nimic: „Eu am renunțat la nemurirea mea pentru tine, tu ce-ai făcut în schimb?” Și-apoi gândește-te la discuțiile despre copii: „Nu știu ce să zic, din partea mea a familiei nu avea cum să moștenească asta și astalaltă”. Ești sigur că ești pregătit?

Însă liniștea prelungită îi confirmă spiritului din Barad-dûr că omul nu se gândise mai departe de noaptea nunții. Merita oare să-și facă de lucru cu un asemenea zevzec?

– Uite ce e, mai spuse, știu că nu e treaba mea, dar de ce nu Eowyn? Tipa e super-atrasă de tine, e mult mai tânără și ți-ar fi, crede-mă, de o mie de ori mai ușor cu ea decât cu elfiță care le știe pe toate. Tu, în schimb, ba o bagi un pic în seamă, ba nu-i mai zici nimic, ea ce să mai înțeleagă…

Însă mai multe nu se spuseră între ei, pentru că apelul fu brusc întrerupt de Aragorn, iar Sauron înțelese că n-ar fi avut rost să-l contacteze din nou. Ce avusese pe inimă spusese, conștiința lui era curată. Mai departe, omul să facă ce-o vrea.

Doar o notiță-și mai puse-n calendar, să nu uite: să le spună alor săi, dacă dădeau cumva nas în nas cu Eowyn, mai bine să facă stânga-mprejur și să fugă. Cu genul de frustrări pe care avea să le acumuleze biata fată din cauză tâmpitului de Aragorn, se îndoia că fie și Regele-vrăjitor din Angmar i-ar fi putut face față.

Ilustrație de PetraSolajova@pixabay.com