Demon Slayer: Kimetsu No Yaiba

În cinematografia japoneză are loc zilele astea un miracol, luând în considerare contextul pandemiei. Filmul de animație Demon Slayer: Mugen Train a avut cel mai bun debut din istoria Japoniei, cu vânzări de peste 10 miliarde de yeni (aproximativ 95 milioane de dolari) după primele 10 zile. It’s not just the demons it slayed, but the box office too!

Pentru cei care nu știu deja, Demon Slayer (鬼滅の刃 Kimetsu no Yaiba) este un manga shounen (de acțiune, în general pentru un public adolescent) scris și ilustrat de Koyoharu Gotōge, și adaptat ca anime de către studioul Ufotable. Povestea are loc la începutul secolului 20 (era taishō) și este despre, ați ghicit, ucisul demonilor. Personajul principal este Tanjiro, un băiat căruia îi este omorâtă familia de către un demon. Doar sora lui, Nezuko, rămâne în viață… însă ca demon. După acest eveniment traumatic, Tanjiro începe să se antreneze să devină vânător de demoni și să caute o modalitate de a-și transforma sora înapoi în om. Animația superb stilizată, acțiunea creativă, dar și povestea care explorează cu empatie destinul tragic al demonilor elevează acest shounen la un nivel superior multor alte producții din acest gen din ultimii ani. Primul și deocamdată singurul sezon a apărut anul trecut și are 26 de episoade.

Acum că v-am plictisit pe cei care știți deja serialul, hai să vorbim puțin despre film. Spre deosebire de multe alte filme anime, acesta este canon și continuă direct povestea din primul sezon. Deși nu am văzut încă filmul (el este momentan disponibil doar în cinematografele din Japonia), pot spune, fără a oferi spoilers, că dacă povestea din manga (volumele 7 și 8) este bine adaptată, pe iubitorii de anime îi așteaptă o experiență claustrantă și emoționantă de excepție în „trenul infinitului”. Tanjiro și prietenii lui sunt trimiși alături de faimosul Rengoku (de la care Tanjiro speră să învețe mai multe despre puterile lui) într-o călătorie cu un tren cu aburi specific vremurilor pentru a rezolva misterioasa dispariție a pasagerilor și ai altor vânători de demoni trimiși care fuseseră însărcinați cu rezolvarea cazului. Pentru a reuși însă, în lupta cu un demon al viselor, Tanjiro va trebui să se confrunte cu propria dorință de a se întoarce la lumea normală, pe care o cunoștea înaintea tragediei. Multora le va fi familiar acest conflict și poate acesta a fost una dintre motivele popularității filmului.

Pe lângă considerentele legate de popularitate, de ce a fost totuși atât de multă lume să vadă un film la cinema cu riscurile aferente, și ce lecții ar putea învăța industria de film din asta? În primul rând, e important de menționat că la o populație de peste 100 de milioane de oameni, Japonia a înregistrat în medie 500 de cazuri pe zi toamna aceasta, în scădere față de maximul înregistrat la finalul verii, când au fost aproape 2000 pe zi. Acest lucru a dus la ridicarea restricțiilor legate de numărul de locuri care pot să fie ocupate în sălile de cinema, măștile fiind în continuare obligatorii, iar tradiționalul popcorn interzis. Efectul psihologic nu poate nici el să fie ignorat, majoritatea japonezilor declarând că se simt în siguranță cu măsurile adoptate, iar dorința de a vedea un film „ca pe vremuri” a crescut după luni de carantină tipică țărilor asiatice. Pe deasupra, ce temă mai bună putea avea un film în luna octombrie dacă nu una horror cu un pericol, în sfârșit, inofensiv?