În loc de cuprins



Film ninja, scriitor (și) de pulp, grădinar de balcon.
Ziceam în editorialele trecute, aproape obsesiv (dacă poți să fii obsesiv cale de două numere), că direcția revistei Planu’ 9 este spre pop-culture și pulp-fiction. O revistă de nișă, dar care ricoșează către formele de exprimare mai puțin populare (la noi) ale genului. De fapt, un fanzin care își face loc în spațiul îngust lăsat liber de către celelalte publicații de SFFH din România – bandă desenată, fan-fiction, traduceri ale unor autori mai puțin cunoscuți, ori din platformele public-domain – SCP-urile, de exemplu; apoi recenzii la anime și manga, ori la jocuri video, scrise de otaku și de gameri apucați; dar și proză science fiction sau fantasy mai weird, o parte din ele de autori din afara fandomului.
Ca să menținem această orientare, adică să rămânem c0nsecvenți cu noi înșine (cu sinele nostru găsit, hai să îi spunem așa) în aprilie am pornit un concurs de fan-fiction pentru scriitorii și fanii care vor să se distreze în universuri deja existente. Cu premii în tricouri – că tot a venit canicula. Am primit câteva texte care se petrec în lumi faimoase: World of Warcraft, Star Wars, The Expanse, Lucifer etc. dar și unul cu temă… biblică, care ne-a plăcut pentru că (ăsta e un secret, deci shh!) redacția revistei Planu’ 9 este mare amatoare de lucruri profane. Trei dintre ele au fost alese câștigătoare și le puteți citi în acest număr. Alături de ele, am mai primit fan-fic și de la autori consacrați de SF din România: semn că oricât de serioasă e treaba asta cu scrisul, uneori e chiar fain să însăilezi texte pe marginea aventurilor lui Mando, a magiei din Middle Earth, sau, pișicher, în universul Tenebre (știți voi, trilogia lui Daniel Timariu). Vă las pe voi să descoperiți care-cum pe unde s-a distrat.
Apoi, cu ajutorul lui Darius Hupov, coordonatorul TGIFF, am reușit să îi luăm un interviu lui Miltos Yerolemou, actorul care l-a interpretat pe Syrio Forel, primul mentor al Aryei Stark, în Game of Thrones. Eu zic să îl citiți, mai ales pentru că Miltos e un tip tare fain. Ne-a vorbit despre experiența lui la filmările GOT, despre cum l-a întâlnit pe Harrison Ford pe platoul The Force Awakens, dar și pe Samuel L. Jackson, alături de care joacă în cel mai nou film al lui Patrick Hughes – The Hitman’s Wife’s Bodyguard. Pe Miltos îl puteți întâlni în persoană dacă veniți la toamnă, între 15 și 19 septembrie, la The Galactic Imaginarium Film Festival (care se ține la Dumbrăvița, lângă Timișoara). Drum pe care ar trebui să îl faceți, mai ales pentru că filmele din selecția oficială sunt fix ce trebuie. Ca să nu mai zic de ateliere, de prezentări, de oamenii faini pe care o să aveți ocazia să îi întâlniți. Haidam!
Trebuie să menționez și antologia The Viral Curtain, un produs al Clubului Sindicatul 9, pe care o veți putea descărca, în curând, și de pe Planu’ 9. Tema e una comună zilelor noastre, o epidemie de febră hemoragică răvășește estul Europei, iar autorii din cele 10 țări (Estonia, Grecia, Ungaria, Muntenegru, România, Rusia, Serbia, Slovacia, Slovenia și Ucraina) construiesc împreună această lume est-apocaliptică. A fost un efort comun la care au participat Darius Hupov (coordonator), subsemnatul (text + copertă), Daniel Timariu (editare și tehnoredactare), Alexandru Maniu (titlul inspirat) Alexandru Lamba (ideea unui produs colectiv, est-european), Adrian Chifu (ilustrația copertei). Tovărășesc, nu alta!
În final, la fel ca de fiecare dată, vă invit să parcurgeți toate textele din acest număr, la care echipa revistei a nădușit în ultimele săptămâni. Motiv să le și mulțumesc pe această cale.
Emoji în formă de inimă pentru echipa extinsă: Alexandru Maniu, Daniel Timariu, Darius Hupov, Karina Gehl, Marius Gordan Jr., Alexandru Lamba, Sergiu Sebastian, Raluca Grumăzescu, Martin Bartalis, Daria Hupov.
Keep up the good work!
What's Your Reaction?
