Care-i planu’?

Cam acum un an, cred că era prin decembrie, membrii nou-înființatului club Sindicatul 9 (pe atunci se numea altfel, noroc cu dragostea noastră și ușurința cu care punem numerele în coadă) se întâlneau la prima ședință: eu citeam un text fantasy-horror, Darius Hupov vorbea despre festivalul TGIFF, pe atunci doar pe hartie – între timp a avut loc prima ediție; Daniel Timariu ne povestea una-alta despre cărțile apărute la Gaudeamus, iar, la final, incredibil de plictisitor pentru toată lumea, au urmat „discuții organizatorice” – nici acum nu știm de ce (dar am renunțat destul de repede la ele).

Ne-am zis atunci că singurul motiv pentru care ne întâlnim (în continuare) – toți sefiști de dinainte – e să discutăm lucruri faine despre science fiction și fantasy și, cel mai important, să nu luăm lucrurile prea în serios, mai ales că nișa, NIȘA!, deși una aparent mică, e de fapt mult mai mare decât ne închipuim noi, iar cea restrânsă, formată din scriitorii pe care îi știm deja, e, uneori, mult prea serioasă pentru, ne-am dat seama, gusturile noastre – atitudine care s-a reflectat în ședințele clubului, care s-au înmulțit odată cu pandemia și au permis un acces mult mai mare pentru fani cu diferite (alte) preocupări SFF – ăia de-s înșurubați în canapea de obicei, ori sunt în altă parte decât noi – gameri, cosplay-eri, LARPiști, miniaturiști, cititori de benzi desenate, iubitori de manga și anime, cât și scriitori și pasionați de SFF din afara României.

Cândva, demult, eram prin liceu atunci, pentru o vreme câțiva dintre noi (avem unii mai zoomeri prin club) ne-am strâns la Tibiscus – la un cenaclu de scurtă durată. I-am zis așa: „Cenaclul Ludic Omicron” – nu știu cine are drepturi de autor pe nume, să mă scuze când citește – și cred că cel  mai important element era acel ludic pe care îl căutam cu toții și pe care l-am pus cumva în mijlocul nostru. Și ne-am râs. Apoi, fiind născut prematur, l-am abandonat. Acum ne-am întors la el. Spuneți-i sindrom Stockholm, dar cu chicoteli.

Între timp, ne-am gândit că ar fi bine ca o bună parte din articolele, textele sau eseurile prezentate în cenaclu să nu rămână doar în înregistrările de pe site (unele incredibil de lungi), iar pasiunile celor pe care i-am invitat la o cafelutsă să apară și pe o platformă ușor accesibilă, prin care noi să ajungem la ei, iar ei la voi, așa că a apărut Planu’ 9 – revista Clubului Sindicatul 9.

Bine, bine, dar de ce Planu’ 9? Îl mai țineți minte pe Ed Wood? Da, chiar el, unul dintre cei mai excentrici regizori de la Hollywood, un Tommy Wiseau al vremii lui, care a regizat cel mai prost film SF din toate timpurile (zic unii critici), într-atât de prost încât a devenit parte din pop-culture: Plan 9 from Outer Space. E chiar fain, uitați-vă la el. Pentru noi e foarte nimerit: e suma unor energii pop-culture și pulp fiction care ne plac mult, nouă (9) celor implicați în proiect. E, de fapt, cam despre ce e vorba în SFF – imaginația și pasiunea care te împing să faci cosplay, ori să joci board-games, să îți petreci ani de zile într-un joc video, sau să scrii fan-fiction, ori să fii genul ala de nerd care știe tot lore-ul Warhammer 40K, ori poate dezbate ore întregi cantitățile de horror și SF din Lovecraft, și care e subnișa unde trebuie încadrat. Iar pentru cei cu aplecări literare, avem și proză SF de la autori mainstream.

Nu mai continui, vă lămuriți voi citind articolele din revistă (care va avea apariții trimestriale) ori venind la ședințele Sindicatul 9 – care-s tot la 2 săptămâni. Înainte să mă opresc, echipa care ține în cârcă revista și cenaclul este următoarea (într-o ordine total aleatorie – că de aia e sindicat): Alexandru Maniu, Daniel Timariu, Darius Hupov, Marius Gordan, Sergiu Sebastian, Daria Hupov, Karina Gehl, Martin Bartalis și, ultimul pe listă… știți voi deja povestea, Cristian Vicol.