Star Trek: Discovery, sezonul 3, episodul 8, Sanctuarul

Dacă în recenzia despre episodul trecut spuneam că scenariștii se concentrează prea mult pe Michael Burnham, în The Sanctuary, ca și cum aș fi fost auzit, interesul se disipă. Ceea ce este un plus. Lăsând la o parte apariția episodică a lui Saru, reușim să-i vedem de aproape pe Philippa Georgiou, foarte bolnavă, pe Dr. Hugh Culber, Adira, Georgiou, Tilly și chiar Detmer, fiecare dintre ei încercând să contribuie la bunul mers al navei.

The Sanctuary este termenul sub care este cunoscută întreaga – sau măcar o parte însemnată din – Kwejian, planeta de origine a lui Book. Acesta află că lăcustele marine au ieșit in apă și devastează culturile băștinașilor, riscând să producă o foamete generalizată pentru care ei nu au antidot. Problema este complicată și de faptul că Lanțul de Smarald, o organizație paramilitară organizată în sistem mafiot, ce operează la nivel galactic, îi șantajează pe băștinași. În schimbul insecticidului aceștia se lasă jefuiți de bogățiile naturale. Parcă am mai văzut acest scenariu, pe Pământ se numește exploatare economic, sau neo-colonialism.

Book îi cere lui Michael să-l ajute, aceasta raportează conducerii Federației și așa aflăm că Lanțul este foarte puternic, dar și că Federația este foarte slabă. Totuși Discovery este lăsată să încerce o negociere, iar singurul sfat primit este ca la prima ridicare a glasului să fugă cu toții cât mai grabnic. Fuga e rușinoasă, dar e sănătoasă, pare a fi dictonul noii federații.

Lucrurile se complică pe măsură ce aflăm că Kwejian este condusă de fratele lui Book, care nu este frate natural, ci frate de joacă, un fel de camarad, sau cum spuneam noi când eram mici: frate de sânge. Însă cei doi par a fi mai degrabă inamici, ceea ce în dulcele stil Star Trek e doar o iluzie. La final ei salvează situația într-un mod foarte original, ceea ce m-a uimit peste măsură. De ce oare nu și-au făcut numărul de magie înainte de a fi șantajați și umiliți de Osyraa? (care în tot acest timp bombarda planeta de la bordul crucișătorului Viridian)

Poate unul din cele mai bune personaje ale seriei este Cleveland „Book” Booker. L-am remarcat și în Nightflyers (după nuvela lui George R.R. Martin), unde a făcut un rol foarte bun. În acest episod, croit special pentru el, nu doar că ne duce pe o planetă interesantă și exotică, ci ne și imersează într-o civilizație aparte, ai cărei membrii sunt capabili să comunice la un nivel inimaginabil pentru oamenii cu creaturile sălbatice. Apreciez că este și o referință la Avatarul lui James Cameron.

Un alt personaj ce-și face simțită prezența este Ryn Andorianul. Acesta este proprietatea Lanțului de Smarald, unde a încercat să organizeze o revoltă a sclavilor, terminată foarte rău pentru el. În urmă cu două episoade el este eliberat de Burnham și Book, fiind primit ca refugiat la bordul lui Discovery. De la el aflăm și un secret bine păzit și motivul pentru care Osyraa este dispusă să distrugă o planetă și să intre în conflict direct cu Federația, doar pentru a-l avea înapoi.

Dacă ar fi să rezum acest episod într-un singur cuvânt, acesta ar fi: diversitate. Este în tradiția Star Trek ca membrilor echipajului să li se ofere ocazia de a se evidenția și astfel de a-i cunoaște mai bine. De asemenea avem și un sărut între doi bărbați, gest care a suscitat multe discuții printre trekkies

Sunt și părți negative? Așa cum ne-au obișnuit, unele lucruri nu se leagă. O navă mică, slab echipată, atacă una din cele mai puternice nave din galaxie. Nu o distruge, dar o pune pe fugă. E un pic incredibil, nu-i așa? Adira, un personaj ce promitea, este foarte puțin folosit, doar se fâțâie de colo-colo afișând o mină plictisită, sau gravă, după cum cred scenariștii că ar da bine. Cei doi frați de sânge rezolvă invazia de lăcuste, fără sprijin extern, fără să apeleze la tehnologie. Cât de grozav e asta? Și de ce nu au făcut-o până acum?

De urmărit conflictul dintre Federație și Lanțul de Smarald.