Debris – de la smart la popcorn fart

De ce îmi reamintește: X-Files, Fringe, Arrival

Cum ar fi dacă „Fringe” și „X-Files” s-ar combina și tehnologia extraterestră ne-ar amenința viața? Asta e premisa serialului Debris. Creatorul din spatele serialului, J.H. Wyman, nu e străin de seriale SF, a mai produs „Fringe” și „Almost Human”. Dar dacă „Fringe” găsește inspirație în inventivitatea umană, „Debris”  a răspuns deja la cea mai importantă întrebare: extratereștrii există și sunt aici.

„Debris” începe cu o idee promițătoare: bucăți dintr-o navă extraterestră plutesc în derivă prin sistemul nostru solar și cad pe Pământ. De la asta și vine titlul, „Debris” sunt fragmentele de navă, și cred ca e un titlu potrivit. La fel ca nava extraterestră, și serialului îi vor lipsi câteva piese importante. Adaugă la rețetă conspirații guvernamentale, dramă, extratereștrii și teroriști pentru a avea o vagă idee la ce să te aștepți.

Să-i prezentăm succint și pe cei doi protagoniști – Bryan și Finola – jucați de  Jonathan Tucker și Riann Steele, doi agenți ai Orbital, o organizație secreta formată în urma unui pact între SUA și Anglia. Misiunea lor e să neutralizeze bucățile de navă (cele mai mici sunt numite cu drag „nacho”, aduceți niște salsa) și să le aducă la sediul Orbital, unde pare-se că scopul este o reconstrucție a navei. Mă bucur să-l văd pe Jonathan Tucker din nou pe NBC, un actor destul de carismatic, suficient cât să te țină aproape de ecran. Riann joacă un agent MI6 cu un trecut extrem de emoțional. Tocmai și-a pierdut tatăl (cercetător la Orbital) și are o soră dependentă de droguri. Dacă Bryan e soldatul traumatizat de un trecut sângeros, care pare disperat să-și țină sentimentele sub control, Finola e fascinată și uimită de tehnologia extraterestră, și cea care crede în rolul ei binefăcător. Cei doi sunt nucleul serialului și, spre deosebire de alte echipe din alte seriale SF, protagoniștii nu prea se înțeleg și va trece mult timp până se vor împrieteni.

Dar nu sunt singurii care caută bucățile din navă. Fragmentele sunt căutate de organizația Influx, băieții răi, un fel de teroriști care vor tehnologia extraterestră pentru a o oferi populației, dar și pentru a distruge umanitatea în același timp (?). Ei, asta nu știm sigur, dar de-a lungul primului sezon vor sursa principală a haosului. Nu sunt singurii bad guys, pe parcurs rolul acesta va fi împrumutat de diferite personaje din Orbital, MI6, de ruși și chinezi, și poate chiar de extratereștrii care au construit nava. Nu o să vă dau prea multe spoilere,  acest yo-yo este unul dintre puținele lucruri care mențin suspansul într-un serial în care lipsesc multe alte cârlige, cum ar fi chimia în relațiile personajelor, dialogul inteligent sau finalul satisfăcător.

Primul episod ne aruncă direct în acțiune, fără să ni se explice mare lucru, de pildă ce e un Legari și cine sunt Orbitalii. Faptul că dezvăluie foarte repede misterul navei ne văduvește pe noi de orice mister, iar de aici încolo călătorim printre episoade, pe pilot-automat, alături de personaje, deconectați de tot efortul lor. Ar trebui să simțim mirare și groază față de victimele din primul episod, dar e greu când Finola și Bryan sunt prea ocupați să vorbească la telefon și să adune informații. Partea bună, poate, e că toată acțiunea este pe repede-înainte, chiar dacă nu ești sigur că înțelegi ce se întâmplă. În plus, serialul se situează undeva în sfera sci-fi-ului intelectual, cât să îți gâdile imaginația până vezi următorul episod. Ce sunt fragmentele? Sunt malefici creatorii navei spațiale, sau au intenții pașnice? – întrebări care vor înrăma fiecare episod, iar scenariștii joacă bine această carte.

Restul sezonului va avea momente forte, dar și episoade nereușite. Bucățile de origine necunoscută cauzează tot felul de evenimente stranii la granița dintre științific și paranormal, de la călătorii în timp până la modificarea biologiei umane și sunt, evident, un pericol. Pe lângă asta, aflăm că fiecare bucată de navă are o altă „super putere” și că nu există două bucăți care se comportă la fel, chestie ce împinge serialul la hotarele fantasticului.

Astfel, fiecare săptămână înseamnă o nouă aventurăm, hai să îi zicem „piece of the week”, un fel „monster of the week”, fără vreo legătură cu episoadele precedente. Dacă sari din întâmplare la episodul 4, nu simți că ai pierdut ceva important.

Cât despre dialog, pentru că trebuie subliniat, am să vă las asta aici. După nici 10 minute, cineva zice: “In the wrong hands, it could be the end of humanity”. Dramatic (adică hilar).  Cu toate că premisa promite, serialului îi ia ceva timp până să își intre în ritm și va trece jumătate de sezon până să ajungem cu adevărat la miezul problemei.

Pe final de recenzie, un avertisment: investește în serial pe proprie răspundere. Dacă la început ești curios de motivul pentru care nava cade pe Pământ și speri sa vezi ceva alienși, ei bine creatorii serialului se hotărăsc să își arunce creierele pe geam și să schimbe brusc direcția pe final de sezon. În ultimul episod ni se pun în față o serie de informații noi care par scrise de adolescente în pană de idei: miza o reprezintă sentimentele umane, extratereștrii fiind interesați de conexiunile emoționale dintre noi. Deci nu mai primim niciun răspuns la toate întrebările puse de-a lungul celor 13 episoade. Păcat.

Merită?  Does a one-legged duck swim in circles? Să zicem, pentru potențial (deși neexploatat în întregime) și pentru episoadele 10 si 11. O să vedeți de ce.

Concluzie la sezonul 1: idee promițătoare, câteva episoade bune, se termină cu un popcorn fart.

Sezon 2: hmmm…