Now Reading
Tărâmul fermecat al snergilor, înainte să fie hobbiți

Tărâmul fermecat al snergilor, înainte să fie hobbiți

Vrei să le citești o carte strașnică de aventuri copiilor tăi (de peste cinci ani)? Ok, n-ai copii? Nu-i bai, se poate citi cu mare plăcere și de către adulți. Tolkien a citit-o când avea 34 de ani. Și nu doar că a citit-o. A îndrăgit-o într-atât de tare, încât trei ani mai târziu, când a început să scrie Hobbitul, a modelat rasa acelor juma’ de om îndrăgostiți de mâncare, povești, natură și bună dispoziție pe snergii lui E.A. Wyke-Smith. Într-adevăr, Tărâmul fermecat al snergilor, cartea care a contribuit la apariția mythos-ului tolkenian, a apărut și în limba română, la Editura RAO.

Cine sunt snergii? Și ei niște jumătăți de om, mari amatori de banchete și ospețe, care trăiesc și ei în comuniune cu natura, nu în vizuini burgheze săpate în dealurile molatice din Sarehole, ci în căsuțe construite pe trunchiurile și ramurile celor mai viguroși arbori din pădure. În ciuda dimensiunii, sunt neobișnuit de puternici și rezistenți, asemenea omologilor din Comitat, ba chiar și mai și: au pielea foarte groasă, aproape impenetrabilă. Și se dau în vânt după povești bune. De fapt, povestitorii se bucură de un prestigiu uriaș în societatea snergilor, mai ales cei cu limba aurită. Dar nu așa începe povestea.

Povestea începe cu doi orfani isteți dar recalcitranți, Pip (wink-wink Dickens) și Flora, care sunt luați în îngrijire de orfelinatul Golful Însorit. Atunci când îi întâlnim pentru prima oară, chemați în biroul domnișoarei Watkyns să dea socoteală pentru obrăzniciile și matrapazlâcurile lor, sunt foc și pară pe directoarea orfelinatului… neștiind că după zidurile sale înalte, de partea cealaltă a unui portal secret între stejari, se întinde un tărâm fermecat, populat nu doar de creaturi amuzante și bune la inimă precum snergii, ci și ștrangâți, zărvoi, grohăițe și râme mucinoase, lighioane cu care n-ai vrea să te întâlnești singur în pădure, și totodată goblini, căpcăuni și o vrăjitoare nesuferită. Pip și Flora nu sunt conștienți de aceste pericole și, cum șade bine oricărui copil rebel, se pierd în pădure și dau dintr-un bucluc în altul.

Din fericire, îl au alături pe Gorbo, un snerg cu suflet de aur dar cam neîndemânatic, care adesea mai degrabă cauzează probleme decât le rezolvă. Gorbo e angajat ca îngrijitor la orfelinat, dar asemenea lui Bilbo, e un soi de outsider în propria societate – nu datorită spiritului său aventuros și cu siguranță nu a inteligenței neobișnuite, ci din cauză că e neatent, stângaci, aerian și predispus la accidente dintre cele mai ridicole (am vaga bănuială că George Lucas s-a gândit la Gorbo când l-a creat pe Jar Jar Binks). Pe deasupra, ia povețele prea… literal. De pildă, de când i s-a cerut să-și schimbe perspectiva, are momente când își vâră capul între craci și se uită de-a josu-n sus. Dar asta nu-l împiedică să le fie devotat trup și suflet celor doi orfani rătăciți și să-și dea, până în final, măsura curajului său: un Bilbo cu efect mult întârziat. De altfel, se poate ca sonoritatea similară să nu fie întâmplătoare (Gorbo-Bilbo).

Deși critica leagă astăzi momentul T-0 al literaturii fantasy de apariția Hobbitului, și mai cu seamă a Stăpânul Inelelor – făcându-l pe Tolkien tatăl spiritual al acestui subgen literar – există începând din perioada victoriană o succesiune de „precursori” să-i numim care au creat humusul din care avea să fie ulterior făurit Pământul de Mijloc și toate pământurile de mijloc născocite până astăzi. Majoritatea sunt produsul epocii victoriene sau urmașii spirituali ai acesteia, și e important de reținut că literatura victoriană nu înseamnă doar romane de tip La răscruce de vânturi sau Mândrie și prejudecată: asta ar fi o prejudecată.

În realitate, perioada victoriană a însemnat popularizarea unor genuri precum literatura pentru copii, literatura de aventuri (inițial o subcategorie a literaturii pentru copii, intrată însă în această perioadă și în zona beletristicii pentru adulți) și romanele cu stafii. Fantasticul Arthurian invadează mințile britanicilor, iar Idylls of the King a lui Tennyson, o colecție de douăsprezece poeme epice despre regele Arthur publicate între 1859-1885, e bestsellerul zilei. Mai mult, are meritul de-a înscrie, prin temele abordate, literatura înțesată de magie, creaturi fabuloase și farmece în rândul literaturii pentru adulți. Publicul cititor e tot mai avid de fantastic, iar scriitorii încearcă să satisfacă această cerere, însă calitatea ofertei lasă adesea de dorit: acum apare așa-numitul „penny dreadful”, romane de aventuri, de duzină, desigur – însă câțiva autori s-au ridicat deasupra masei de maculatură și au rezistat până în perioada interbelică, aducându-și contribuția la cristalizarea (în sec. XX) a genului fantasy. Printre aceștia se numără Charles Kingsley, cu The Water Babies, George MacDonald cu The Princess and the Goblin, H. Rider Haggard cu She, The Mines of King Solomon sau Eric Brighteyes, William Morris și alții.

Dintre acestea, doar Prințesa și goblinii a fost tradusă la noi, după știința mea, iar acum vede lumina tiparului și Tărâmul fermecat al snergilor, cel mai probabil grație asocierii cu Tolkien decât valorii sale intrinseci, cu toate că este o carte surprinzător de bună, cel puțin în varianta ușor adaptată secolului XXI (de către Veronica Cossanteli). Publicat în 1927,  nu are consistența narativă și a trimiterilor pe care le întâlnim la Tolkien, atât în Hobbitul cât mai ales în Stăpânul Inelelor, fiind mai degrabă în buna tradiție a literaturii de aventuri victoriene din secolul trecut – nu se ia foarte în serios, regulile universului nu sunt întotdeauna clar explicate, tărâmul magic în sine zugrăvit superficial. Ne amintește mai degrabă de Alice în Țara Minunilor decât de Hobbitul, deși corect ar fi să spunem că e ca o punte între cele două. Astăzi, literatura fantasy e treabă serioasă: mii de pagini, volume peste volume (ce trilogii? septa-octo-nonalogii!), mai multe personaje decât ar încăpea la Versailles,  mai multe artefacte magice decât încap în inventarul de Heroes III, mai multe fire narative decât are Amazonul afluenți… treabă serioasă, nu-i de glumit. Dar în urmă cu o sută de ani, literatura (proto?)fantasy era doar un periplu jucăuș prin imaginația autorului, amuzant și pestriț, ușor de lecturat, ușor de digerat.

A fost o plăcere să traduc Tărâmul fermecat al snergilor și vă invit cu multă căldură s-o cumpărați și s-o citiți. Fie copiilor, fie copilului din voi. Experiența va fi garantat plăcută

What's Your Reaction?
Excited
1
Happy
0
In Love
2
Not Sure
0
Silly
0
View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

© REVISTA PLANU'9 PUBLICĂ PROZĂ SFF ȘI DIVERSE ARTICOLE DIN GENURILE SF ȘI FANTASY. REVISTA ESTE REDACTATĂ DE CLUBUL SINDICATUL 9 DIN TIMIȘOARA
Scroll To Top