Now Reading
Sonya cea Roșie – În umbra vulturului

Sonya cea Roșie – În umbra vulturului

Alexandru Lamba

Cunoscută mai ales din seria de benzi desenate care-i poartă numele, Sonia cea Roșie (Red Sonja) a fost, înainte de a fi preluată de scriitorul Roy Thomas și artistul grafic Barry Windsor-Smith pentru Marvel Comics, în primul rând creația lui Robert E. Howard „Red Sonya of Rogatino”. Spre deosebire de personajul de bandă desenată, care luptă îmbrăcată într-un soi de lenjerie intimă din zale înr-o lume fantastică, Sonya lui Robert E. Howard este o eroină de ficțiune istorică.

Prima poveste în care ea apare este „Sonya cea roșie – În umbra vulturului”, o poveste țesută în jurul campaniei europene a sultanului otoman Suleiman Magnificul. Aceasta începe la scurt timp după bătălia de la Mohacs, la curtea sultanului otoman, odată cu trimiterea mesajului de război către Viena, și-l urmărește pe cavalerul Von Kalmbach în drumul său de la Istanbul și până la Viena, unde o întâlnește pe Sonya și împreună ajută la salvarea orașului.

Scriitura lui Robert E. Howard uimește atât din punct de vedere istoric, cât și din punct de vedere artistic. Felul în care sunt alese personaje ficționale cărora li se atribuie roluri suficient de puternice în sinergia faptelor, fără a denatura adevărul istoric, este impresionant. Remarcabil e și felul în care Robert înfățișează prăpădul provocat de avansul oștii otomane în Europa, redarea imaginile prin ochii lui Von Kalmbach, cel hăituit, creând un nivel suplimentar de relaționare cu cititorul.

Însă peste toate acestea, implicarea emoțională a cititorului e stimulată de hiperbolizarea comandantului otoman Mikhal Oglu. Cruzimea și cinismul lui te fac să empatizezi imediat cu cei pe care-i vânează, iar construcția personajului Von Kalmbach, antagonist cam din toate punctele de vedere, fructifică la maxim capitalul de simpatie. Cavalerul neamț nu e deloc un erou. Dimpotrivă, am putea spune. Nu ajunge la Viena din dorința altruistă de a proteja orașul, nu are idealuri înalte. De fapt, omul e un bețivan ratat fără de țară, dedat întru-totul hedonismului. Însă are ceva umor, iar în fața cruzimii și suferinței nu rămâne impasibil.

Din acest punct de vedere, personajul masculin o eclipsează cumva pe protagonista noastră, care nu beneficiază ce același nivel de detaliere. Pe lângă faptul că apare doar la jumătatea cărții, Sonya nu pare a avea vreun defect, altul decât acela că înjură. E o valkirie autentică, o războinică neegalată. Și singurul amănunt pe care-l aflăm despre ea e că are o soră care-i este soție sultanului, de unde decurge ura ei pentru armata otomană.

Doar prin alianța cu Von Kalmbach reușește Sonya să „fure” prim-planul acestei povești, mai exact prin faptul că ajunge să-l accepte, chiar să-i arate afecțiune, deși la început îl privea cu dispreț. Desigur, Sonya a devenit între timp o eroină legendară, ajutată și de calitățile ei fizice nemaivăzute și de părul roșu, în vreme ce masivul cavaler neamț a rămas să se înece în bere și anonimat.

Nu voi insista pe desfășurarea acțiunii, voi mai spune doar că citind povestea în aceste zile e imposibil să nu compari asediul brutal al Vienei din anul 1529 cu cel care are loc chiar acum asupra unei alte capitale europene, anume Kievul. Nu poți să nu-l vizualizezi pe Mikhal Oglu cu chipul lui Ramzan Kadyrov, sau pe sultanul Suleiman Magnificul cu figura dezumanizată a lui Putin. Pentru că sunt atât de multe elemente comune: suferința provocată de aspirațiile de mărire ale unui singur om, diferența de forță a combatanților, lipsa de onoare în război, implicarea mercenarilor străini…

Iar dacă în secolul XVI Viena a rezistat, anul acesta nu știm încă ce se va întâmpla cu frumosul Kiev. Sperăm doar că, aceeași frică și aceeași foame care i-au obligat pe turci să renunțe, îi vor determina acum pe ruși să facă la fel. Istoria are tendința de a se repeta, sunt semne că acest lucru e posibil. Sper ca peste un an să putem citi aceste rânduri răsuflând ușurați, că ce ar fi putut fi mai rău nu s-a întâmplat.

În fine, nu pot încheia fără a menționa traducerea foarte bună în limba română care-i aparține lui George Cornilă, cel care a tradus și câteva povestiri cu Conan barbarul. Ediția în limba română a apărut la editura Crux Publishing, în anul 2020, în cadrul proiectului care-și propune traducerea și publicarea integrală a operei lui Robert E. Howard.

What's Your Reaction?
Excited
0
Happy
0
In Love
0
Not Sure
0
Silly
0
View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

© REVISTA PLANU'9 PUBLICĂ PROZĂ SFF ȘI DIVERSE ARTICOLE DIN GENURILE SF ȘI FANTASY. REVISTA ESTE REDACTATĂ DE CLUBUL SINDICATUL 9 DIN TIMIȘOARA
Scroll To Top