Oxi Vinna de Mallorca

Pe când am vizitat Mallorca, în 2017, nu știam că este locul în care sculptorul și ilustratorul Tomas Barcelo Castela locuiește și creează. Am aflat despre el de pe Colossal, un site care se ocupă cu arta de avangardă. I-am pus un bookmark cu intenția de a reveni pentru mai multe informații. Câteva zile mai târziu am intrat pe Etsy, unde Tomas are un magazin pe nume „La Mathomeria”.

În urma articolului de pe Colossal, magazinul virtual fusese complet golit; totuși, am putut intra pe „articole vândute” unde am găsit, printre multe altele, portretul de android pentru care pusesem bookmark. Un chip feminin viu colorat, expus ca un soi de trofeu, în mod clar de factură artificială. Plăcile aparent metalice care acoperă fața sunt fixate cu ajutorul unor șuruburi, la fel de aparent ruginite: un robot umanoid cu un zâmbet enigmatic, ambiguu.

Am urmărit „La Mathomeria” timp de câteva săptămâni, hotărât să cumpăr un portret-două dar viteza cu care dispăreau era fantastică: la câteva minute după listare, piesele erau deja vândute! Totuși, nu m-am lăsat păgubaș și am reușit să achiziționez ultimul portret realizat chiar înainte de pauza de Crăciun și încă unul, la o săptămână după redeschiderea din ianuarie 2021.

Coletele au sosit extrem de rapid, primul l-am primit la trei zile după lansarea comenzii. Din frânturile de informație primite de la Tomas am aflat că modelul pentru fata robot pe nume Oxi Vinna fusese chiar nepoata lui. Tomas lucrează sculpturile în lut, după metoda clasică. Toarnă mulajele în gips, le prelucrează după care obține forma finală în fibră de sticlă, pe care o colorează în așa fel încât fiecare lucrare este unică. Vinna are mai multe portrete, a mea e Oxi pentru că pare realizată din bronz oxidat: e acoperită de acel strat de oxid verde care apare pe suprafețele de bronz sau de cupru după ani de zile de expunere la intemperii. Șuruburile sunt din fier, puternic ruginite. Iluzia de piesă veche, uitată și aruncată este perfect creată, la fel și cea de chip umanoid, sugerând trăiri și sentimente similare cu cele umane. Un obiect metalic aruncat într-un colț, care emană o vagă melancolie. Acel chip mă face să mă gândesc la corabia al cărui căpitan folosea pentru a naviga, acum câteva milenii, misteriosul mecanism numit Antikythera. Anacronismul este perfect, la fel și ambiguitatea creată de amestecul uman/non-uman.

Am prins o zi cu soare și am invitat-o pe Vinna la o ședință foto. Unul dintre exemplarele photo-book-ului care va rezulta își va lua zborul spre Palma de Mallorca.

Închei cu un citat din „Fundația” lui Asimov pe care Tomas l-a folosit în scrisoarea alăturată artefactului:

„–  Good-bye Hari, my love. Remember always all you did for me.

– I did nothing for you.

– You loved me and your love made me human.”