Now Reading
Onirium Plan B – InsomniaLOOP

Onirium Plan B – InsomniaLOOP

Dark Web/Plastic Annabelle Server/ASTEC Chatroom/ 4:05 AM

DC88VB02 : Hello. Ești? Scuze că intru așa târziu… Ăștia au schimbat iar regulile jocului… Îmi pare rău. Cum ești de la medicamente? Te pot ajuta cu ceva? Nu știu…:))))) Vrei să ne vedem? Fuck. La mine e sub supraveghere totul, dar vin unde ești, dacă vrei. Bine. De el mai știi ceva? Nimic… Nu. Am încercat să dau de el prin cunoștința noastră comună, dar deja era pierdută conexiunea. Nu ai de ce. Am făcut-o pentru mine. Alexis, ai nevoie de somn. Alexis, ai nevoie de somn. Sunt și alte metode… :))))) Nu la asta mă refeream! :))))) Merge și cu CTRL, ALT, DELETE. :))))) E ok, te înțeleg, stai liniștită! Chiar nu are de ce să-ți pară rău! Hei! Mai ești? Ok. Nu știu dacă mai ești sau nu, dar poate ajunge mesajul ăsta la tine cumva. Ideea e că trebuie să fii tare! Știi și tu asta. Să nu cedezi, cu orice sacrificiu… Prea multă lume depinde de asta. Inclusiv eu, cumva… Alexis? Sper să ajungă asta la tine:

Băga-mi-aș. Iartă-mă. Nu m-am gândit… Nu am vrut să te trezesc! Mă simt penibil… Alexis…Vrei să vin? Aceleași coordonate ca data trecută?

13RUN^A3: Dap… Nu-i stres. Nașpa. Nu am dormit de 3 zile. Insomnia creeps… Dar nu e ca și cum nu aș fi avut probleme cu somnul și înainte… E ok. Sunt bine. Adică la limită…Mai o noapte din asta și clachez. Cel mai nasol e că nu-mi aduc aminte nimic… Fuck. Mda. La mine sau tine? Nu știu dacă ar fi o idee bună. Nu răspund de starea mea. Cam cât știi și tu. Speram că te-a contactat pe tine. Îmi luasem un film că s-a gândit că e mai puțin periculos și că te contactează pe tine. Mulțumesc. Simt. Simt tot felul de lucruri… Am încercat să-l contactez prin metode mai puțin convenționale… Dar am renunțat. Sunt prea varză ca să pot avea încredere în simțurile mele. Pentru somn nu mi-au dat pastile. Hai la mine, atunci. :)))))) Scuze. Încă nu am învățat să dau Erase and Rewind în aplicația asta! 😛 CONTROOOOL, AAAALT, DEEEELEEETE! :))))) Ba da. Hai să ne oprim aici, te rog. Scuze, am ațipit. Porcupine Tree? Știi, însemna ceva când trimiteai muzică unei fete pe vremea când eram în liceu. Da! Da.

***

Dark Web/Plastic Annabelle Server/ASTEC Chatroom/ 6:05 AM

DC88VB02 : Ce faci? Ești bine?

13RUN^A3: Nu. Mă simt vinovată!

DC88VB02: De ce puii mei să te simți vinovată, nu s-a întâmplat nimic!

13RUN^A3: …

DC88VB02 : Pe bune, Alexis, doar te-am mângâiat pe cap… Ca pe un copil.

13RUN^A3: …

DC88VB02: Și ai adormit în cinci minute.

13RUN^A3: …

DC88VB02 : Serios, am avut contacte mai puțin caste în gimnaziu.

13RUN^A3: …

DC88VB02: Aveai nevoie de somnul ăla…

13RUN^A3: …

DC88VB02: Aveai o față de fetiță adormită și pur și simplu te-am atins ca și cum…

13RUN^A3: Te rog, nu spune ca și cum ai fi mângâiat un copil, că sparg ecranul!

DC88VB02: :))))

13RUN^A3: E deja crăpat, oricum.

DC88VB02: Am vrut să spun ca și cum mi-aș fi mângâiat câinele din liceu, dar mai bine mă abțin… :)))

13RUN^A3: Îți mângâiai mult câinele în liceu?

DC88VB02: Hm. Asta a vrut să fie o remarcă răutăcioasă? Ei bine, da. :))))) De ce? Ți-a plăcut?

13RUN^A3: Mmm. Îmi vine să adorm doar aducându-mi aminte.

DC88VB02: Dormi.

13RUN^A3: Asta ar însemna să mă gândesc la tine.

DC88VB02: Și ce-ar fi greșit în asta?

13RUN^A3: Nimic. Ar fi stupid, dar greșit nu.

DC88VB02: Ok…

13RUN^A3: Iartă-mă. Ideea e alta, că în noaptea asta chiar nu trebuie să adorm! Am avut o iluminare azi… Poate e o tâmpenie, dar… Dacă, de fapt, toate viziunile mele… tot ceea ce mă lupt să împiedic să se întâmple… dacă totul de fapt deja s-a întâmplat? Dacă nu sunt niște premoniții, ci niște amintiri? Înțelegi ce spun?!

***

Colonia de pe viermi de pe Anteria era în vremea respectivă considerată locul ideal pentru vacanțe. Fusese lansată ca un spațiu sigur, independent, unde totul funcționa organic (de la casele alimentate cu panouri solare și grădinile eco-sharing, până la sistemul de conducere al planetei care promova principii din Republica platoniană), ironia fiind că totul a ajuns să funcționeze pe bază de organisme într-un timp foarte scurt. Viermii care populau Anteria fuseseră inițial de dimensiuni mici, cam cât un șarpe, dar pe măsură ce fuseseră hrăniți cu resturi menajere mai întâi, apoi deșeuri umane și chiar cisterne cu conținut bio-hazard trimise de pe Pământ, au crescut până la dimensiunile unor monștri preistorici… Pe nesimțite, grija față de acești viermi s-a transformat într-un mic cult, unii oameni ajungând să fie convinși de necesitatea rolului lor în curățarea speciei pe de-a întregul. Curând, ca în alte conjuncturi similare din scurta istorie a umanității, din rândul adepților s-au ridicat falși profeți, preoți și șamani care susțineau necesitatea și normalitatea sacrificiului uman. Noutatea era că, de data aceasta, nu a fost nevoie ca oamenii să fie cuceriți sau împinși în vagoane de vite, ci s-au lăsat purtați de bunăvoie de acest curent, convinși fiind de adevărul suprem al gestului lor. Primele victime au fost desigur, persoanele cele mai vulnerabile: bătrânii, copiii și cei bolnavi.

Alexis a privit înghețată cum bunicul ei dinspre partea tatălui s-a urcat de bunăvoie și cu zâmbetul pe buze pe rampă, salutând cu mâna o mare de oameni care îl aclamau… Și-a adus aminte de faptul că șeful de trib e întotdeauna primul care se sacrifică și a urmărit scena abținându-se din greu să nu sară fluturând cu mâinile în flăcări peste rezervorul plin cu apă în care o creatură de doisprezece metri se unduia scârbos pregătindu-se să-i devoreze lumina copilăriei. Ultimul gând pe care l-a avut înainte să închidă ochii a fost disonant, între inutilitatea potențialului său gest și frumusețea metaforică a ideii de a stinge apa cu foc, asta în timp ce își auzea numele de familie scandat la unison de mii de voci și, pe fundal, sunetul ireproductibil al masticațiilor abominației. Lacrimile și le-a ascuns la pieptul bărbatului de lângă ea, care din fericire nu era doar o figură cunoscută a cărui minte nu fusese atinsă de mania colectivă, ci și un foarte bun prieten.

Poate singurul care îi fusese de fapt cu adevărat „prieten” vreodată. Alexis se gândea la asta în timp ce mergea, trecând în revistă episoadele în care bărbatul de la doi metri de ea îi fusese alături, într-un fel sau altul. Mergeau deja de patru ore prin acel peisaj deșertic, singurul lucru rămas frumos pe Anteria, de la invazia oamenilor. Cerul se profila în nuanțe de mov și roșu, ca de apus, așa cum era mereu pe planeta aceea ciudată. Inițial fuseseră toți patru, aterizați după multe escale în acel loc superb, dar neprimitor și periculos… Merseseră un timp împreună, dar s-au despărțit odată ajunși în oraș, cele două cupluri făcând schimb de parteneri, conform convenției tacite între ei. Aleseseră cu toții asta, în speranța că le cresc șansele de a nu fi identificați pe parcursul traversării orașului. O vreme au mers aproape unii de alții, băieții în față și fetele mai la urmă, și imediat ce au pătruns în zonele mai populate, au făcut switch-ul. Apoi, un lung șir de întâmplări, de care Alexis își amintea foarte vag, i-au făcut să se separe, ceea ce cumva fusese oricum în plan. Singura întrebare era dacă ceilalți fuseseră sau nu cuprinși de isterie. La momentul respectiv nu știau decât că sunt anumite droguri care le sunt administrate oamenilor, dar nu le era foarte clar dacă pe cale aeriană sau prin alimente. Au traversat orașul, apoi întreg complexul balnear ținându-se de mână și încercând să aibă un comportament cât mai apropiat de cel colectiv. Începuse nu demult festivalul și purtarea oamenilor era animalică. Lui Alexis îi venea să râdă amintindu-și cât de stângaci fusese el încercând să se comporte ca un om drogat. Fuseseră niște momente foarte amuzante, dacă ar fi fost altfel contextul. Nu se putea împiedica să nu fantazeze cum ar fi fost dacă ar fi fost altfel contextul și simțind că începe să alunece pe o pantă mult prea departe de realitate, se opri cu un stâng-drept hotărât și se întoarse să-i privească chipul. El zâmbea involuntar așa cum făcea de fiecare dată când ea se uita la el. Era prietenul cel mai bun al iubitului ei. Prin extensie și sub imperiul aventurilor pe care le traversaseră împreună în ultimele săptămâni, devenise și al ei. Avea senzația că îl știe de o viață și că sunt rude de sânge apropiate, verișori primari sau chiar frați. Dacă iubitul ei o intimidase la începuturile relației lor cu răceala pe care o manifesta față de oameni și de lume, el avea o căldură izvorâtă din empatie care o oglindea pe a ei. În toată demența acelui apocalips, reușiseră să aibă parte de acel tip de conexiune instantă, profundă și revelatoare pe care o ai atunci când întâlnești un suflet alături de care ai călătorit prin mai multe vieți. Ultima noapte pe care o trăiseră împreună toți patru, au petrecut-o fumând și vorbind încontinuu doar ei doi, vreo șase ore, până la răsărit, stârnind ușoare nemulțumiri și proteste glumeț geloase din partea partenerilor.

– Ai nevoie de ceva? o întrebă el. Era genul de întrebare pe care o punea de fiecare dată pe un ton foarte politicos și la care ea ar fi răspuns în mod normal cu ceva monosilabic, dacă felul în care o întreba nu ar fi făcut-o mereu să se gândească la sensuri mult mai profunde.

– De nimic. Doar am obosit… îi zâmbi și continuă să meargă în același ritm de marș ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

El o privea îndepărtându-se cu mersul acela rapid care te făcea în mod inexplicabil să vrei să o urmezi. Fusese chiar primul lucru care îi suscitase atenția, în seara aceea când se reîntâlniseră undeva pe niște creste din Făgăraș. Tot vreo patru ore încontinuu merseseră și atunci, fără ca ea să se oprească vreo clipă, deși spunea încontinuu cât e de obosită și cum chiar în seara aceea ajunsese acolo, din nu mai știa ce capăt al țării. Ca și acum, de fiecare dată când spunea că e obosită, pornea cu mai multă energie, ca și cum simpla acțiune de a verbaliza ar fi odihnit-o.

Fusese o noapte minunată. Oboseala, adrenalina, spaima, toate se evaporaseră la adăpostul muntelui. Și-au găsit un loc bun de campat în preajma lacului. Și-au pus la comun proviziile și cina s-a transformat într-un adevărat festin. Dintr-un rucsac apăru ca prin miracol o sticlă de vin și o dată cu ea și ideea de a face baie dezbrăcați. Cine venise cu propunerea? Nu-și mai aducea aminte. Dar era cald, sufocant de cald și apa îmbietoare. S-au bălăcit vreo două ore, iar apoi fetele…

Aici închise ochii pentru a păstra pe retină imaginea. O clipă, doar. Puțin… Cât să nu se simtă rușinat. Mai câteva secunde. Să nu se piardă. Să nu se uzeze. Avea nevoie de imaginea aia. Îi ajuta sănătatea mentală. Nu o folosea prea des, atâta doar cât să îi dea un pic de…

– Nathaniel!

Țipase ascuțit ca în fața unui pericol iminent, făcându-l să tresare și să o ia la goană ca s-o ajungă din urmă. Era deja destul de departe și abia o mai vedea.

– Ce s-a întâmplat?

Îl privi cu ochii strălucitori. Cam ca în noaptea aia…

– Uite marea!

Închise ochii înfrânt. Simțea să o strângă cu putere la piept. Să se adune în jurul ei și să plângă.

***

– Oprește-te, te rog! spuse cu glasul gâfâit, de parcă ea ar fi galopat, nu el.

– Ne grăbim.

– Te implor! Oprește-te! Nu… mai… pot să mă țin!

Devenise isterică. Se opri brusc, zgâlțâind-o, parcă intenționat. Driada se lăsă să alunece în jos pe crupă, cu ochii în lacrimi, abia ținându-se să nu plângă. Îi era rușine. Dar nu mai putea. Era la capătul puterilor și el părea complet nepăsător. O privea impasibil, jucând pe picioarele din față.

Nu suntem în siguranță aici. Trebuie să plecăm!

Nu-mi pasă! Fugim de două zile. Ne oprim. Aici. Orice-ar fi! Rămase și ea surprinsă auzindu-și propriul glas într-un fel așa de autoritar.

Bine. O privi întrebător. Se schimba. Tot mai abrupt de câteva zile. Devenise capricioasă și răutăcioasă. Ceva o tulbura. Dar nu avea timp de analize și discuții. Erau în pericol. Totodată, dacă ea era prea obosită să facă față marșului, nu avea sens să continue. Începu să caute un loc potrivit de adăpost.

O găsi exact unde o lăsase, strânsă în pelerina care fusese a lui și de care nu mai avea nevoie. Ghemuită în faldurile de material negru, părea și mai mică. Mică și fragilă. Cu ochii mari și umezi de căprioară hăituită. Îi era milă de ea, dar nu avea timp de cuvinte consolatoare. Erau în pericol. Trebuia să gândească pragmatic. Nu mai aveau timp… Oftă. Oare ce fac ceilalți? Nu. Nu conta ce făceau ceilalți. Nu era momentul pentru astfel de gânduri. Erau în pericol.

Trebuise să facă focul, pentru că ea tremura ca aprinsă de friguri. Era obosit. Groaznic de obosit. Ar fi avut nevoie de o masă bună și câteva ore de somn. Trebuia să doarmă. Salvarea lor depindea de viteza și de luciditatea lui. Măcar puțin să ațipească. Dar ea nu era deloc bine. Și dacă ea nu era bine, atunci l-ar fi încurcat și pe el. Ideea sacrificiului îi dădea, parcă, un pic de putere. Dar știa că e iluzoriu. O privi încruntat și rosti morocănos:

Nu poposim mai mult de șase ore. Ai face bine să te odihnești. O să veghez eu.

Îl privi lung, aproape suspicios. Detecta un strop de căldură în vocea lui? Era prea obosită să analizeze sau să întrebe. Se culcă recunoscătoare, înfășurată în pelerina grea și călduroasă, apăsată de toate senzațiile din ultimele zile de când începuse transformarea… Primul lucru pe care îl remarcase era că i se micșorase trupul. Avea mai puțină rezistență și obosea mult mai repede, dar devenise, în același timp, foarte agilă. Se simțea și neobișnuit de ușoară, ceea ce era plăcut, iar pentru el chiar o binefacere. Dar faptul că începuse să simtă furnicături și amorțeli în tot corpul o îngrijora. Uneori, avea senzația că nu poate să respire și că îi sunt presate toate organele. Și mai era ceva ce o speriase foarte tare, dar spera să fi fost doar o părere. Mai întâi verifică dacă el era în preajmă. Îl zări profilat în întuneric, probabil cercetând. Își scoase încet, aproape ritualic, mănușa dreaptă și își privi mâna în lumina focului. În podul palmei se vedeau foarte clar vinișoarele subțiri și oasele fragile. Nu fusese doar o părere. Devenea transparentă.


Ilustrație de CharlVera@pixabay.com

What's Your Reaction?
Excited
2
Happy
0
In Love
0
Not Sure
0
Silly
0
View Comment (1)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

© REVISTA PLANU'9 PUBLICĂ PROZĂ SFF ȘI DIVERSE ARTICOLE DIN GENURILE SF ȘI FANTASY. REVISTA ESTE REDACTATĂ DE CLUBUL SINDICATUL 9 DIN TIMIȘOARA
Scroll To Top