Now Reading
Șmijor singur

Șmijor singur

Șmijor a ajuns acasă, e în fața ușii și citește biletul pe care l-a găsit pe rucsacul tatălui său din care pare că încă se mai scurge apă:

„Dragă vecine! Sper că nu te superi că am luat din portmoneu cei 50 de lei pe care i-am găsit. Astăzi n-am pescuit nimic altceva decât rucsacul domniei tale!!! 🙂 I-atâ’ de greu c-am crezut c-am prins pe dumniezo d-un picior!! O să cumpăr un pește mare cu banii de la mata, și vă invităm cu drag p-amândoi să ne bucurați venind mâine seară la cină! Iar dacă vi-i prea din scurt, zi ‘mneata când să fie ș-atunci e.
S
ă trăiești!

Florin, vecinul de lângă.

P.S. Din ce Dumnezeu e făcut rucsacu’ de-i așa de greu?! 🙂
P.P.S. M-aș bucura dacă ne-am vedea din nou mai des.”

Șmijor ia cu greu rucsacul, intră în casă, închide ușa, lasă rucsacul aiurea, merge în bucătărie, bea apă, lasă paharul pe masă, merge la rucsac, îl deschide, se uită în el, îl întoarce pe dos și din rucsac ies portmoneul tatălui său, un tricou, o cutie de sandvișuri, un pix atașat la o agendă închisă-ntr-o pungă ermetică și un briceag multifuncțional. rucsacul e gol și e în continuare foarte greu. Șmijor ia briceagul, taie materialul prin interior și descoperă căptușeala dublă în care sunt compartimente cu o mulțime de pungulițe pline toate cu praf alb, unele din ele conținând mai multe pliculețe mici cu praf alb în ele, fiecare având lipit câte un bilețel pe care este scris un număr. Șmijor pune totul înapoi și închide rucsacul. se aude soneria. Șmijor deschide geamul de la bucătărie de unde vede că la ușa de intrare e vecinul Florin care pe măsură ce-i vorbește se apropie de geam.

vecinul Florin
buna ziua Săndeluț! (pauză) ce mai faci, dragule!? (pauză) mda, păi, m-am întâlnit de dimineață cu tatăl tău și (pauză) șiiii… ahm (pauză) aha! ai găsit rucsacul? (Șmijor încuviinţează) bine. mă bucur. știi cumva când se întoarce tata? (Șmijor se uită în ochii vecinului Florin și nu spune nimic) bine. bine. nu-i nimic. îi spui te rog să mă caute când se întoarce? (pauză: Șmijor nu spune nimic) bine. bine. nu-i nimic. îți doresc să ai o zi minunată!

vecinul Florin pleacă compătimindu-l în gând pe „bietul Șmijor, care de când a murit Mela…” etc. Șmijor închide fereastra, merge în dormitor, se ghemuiește pe pat iar din rucsacul de lângă el erupe încet, ca-ntr-o animație cu plastilină, un vulcan de bancnote care acoperă tot patul, ajung pe podea, umplu camera și luate pe sus de furtuna care deschide geamul făcându-le să danseze-nvârtejite-n jurul lui Șmijor ai cărui ochi închiși văd cum mama lui îl ridică din nisipul de pe plajă și îi arată soarele ce se îneacă-n mare-n timp ce-l duce la tatăl său ce ține în mâini un tort pe care scrie „La Mulți Ani, Șmijor!” flacăra singurei lumânări îl hipnotizează, el pune degetul pe flacără și stinge lumina iar în întuneric apar banii care-acum baletează-n curtea interioară a casei într-un cerc vicios ademenitor, delicios la care toți vecinii se uită din spatele ușilor încuiate de frica subţire ca un fir de papiotă roșie ce li se insinuează pe şira spinării, le ajunge până-n ceafă și apoi trece de limita pielii înălțându-se-n tavan și pierzându-se-ntr-un nod din cusătura hotarului ce desparte sufletul de materie. apariția lui nea Grigore însă, îmbrăcat ca de ploaie și-narmat cu mătura și fărașul, pregătit să strângă bancnotele ca să le arunce apoi în tomberon, desface nodul fricii și iată-i pe toți vecinii plonjând într-un delir de pe urma căruia se aleg cu vânătăi și dinți rupți împrăștiați prin curtea al cărei mozaic imită întâmplător sau nu modelul de pe cearșaful întins pe patul părinților lui Șmijor care în vis are simțuri atât de puternice încât poate să simtă mirosul corpurilor lor impregnat în patul în care a adormit, să simtă căldura corpului mamei sale care se încordează abținându-se să nu țipe pentru a nu trezi copilul care era treaz mai tot timpul și știa de fiecare dată ce fac părinții săi și se bucura atât de mult de bucuria lor încât uneori număra orgasmele și le ținea scorul.

Mela
ce înseamnă m5-t3?
Șmijor
e scorul de săptămâna asta.
Mela
ce scor?
Șmijor
nu pot să-ți spun mamă, nu știu dacă ai înțelege.

mama râde și aleargă după Șmijor, îl prinde în brațe, îl strânge fericită iar el se ghemuiește la pieptul ei care miroase intens a pâine proaspătă și caldă și râd amândoi iar în jurul lor se materializează simfonia claxoanelor mașinilor ai căror șoferi și-au pierdut răbdarea și nu se mai lasă impresionați de copilul care blochează drumul pentru că se uită la mama lui împrăştiată pe șosea, mai exact, la ce a rămas din ea și nu-și poate dezlipi ochii de la întunericul dintre picioarele ei întredeschise astfel că-i deschide.

e dimineață. a dormit mai mult de doisprezece ore. toată perna este udă și pe el îl ustură ochii de parcă ar fi plâns și s-ar fi frecat încontinuu. undeva puțin mai jos de șoldul stâng simte o înțepătură ciudată. sunt cheile primite de la tatăl său. le scoate și se așază în fund pe pat: două chei pe care le-a folosit ca să intre în casă, cheia de la cutia poștală, cheia de la uscătorie, cheia de la tomberoane, cheia de la lacătul bicicletei, cheia de la… de la ce e cheia asta? arată ca o cheie de ușă veche. în casă, își amintește Șmijor, nu este decât un singur dulap a cărui ușă ar putea fi deschisă de cheia asta. merge în bucătărie la dulapul de sub pultul de lângă chiuvetă și îl deschide fără să folosească cheia. înăuntru sunt diverse oale, cratiţe bla-bla. Șmijor încearcă să încuie dulapul, cheia intră în gaura din dreptul încuietorii dar acolo nu e nici un mecanism ce să poată fi activat.

se-ntoarce-n dormitor, deschide rucsacul și agenda și-ncepe să pricepând că pe pliculețe sunt trecute adresele clienților iar traseele, ordinea în care trebuie făcute și câți bani trebuie să primească de la fiecare client sunt scrise în agendă. clienții nu au nume, au doar numere. se îmbracă, își face un ceai, mănâncă. în frigider sunt provizii pentru câteva zile. Șmijor scoate din rucsac toate pungile și ia cu el doar pliculețele mici și agenda. își pune rucsacul pe spate, iese din casă, coboară treptele, e în stradă, a urcat în tramvai.

o bunicuță
n-a mai nins așa de ani de zile.
un bătrânel
nu-i adevărat. acu’ doi ani am avut iarnă serioasă.
o bunicuță
cât? două săptămâni? ce, aia-i iarnă?!
alt bătrânel
decât deloc…
o gospodină
aţi auzit ce-au găsit polițiștii în cartierul cu tei?
o bunicuță
ce?
alt bătrânel
în casa omului ăluia de-i spuneau toți ©onu’ Mare?!
o bunicuță
aha. da. la ©onu’ Mare… da’ cum îl chema de fapt?
gospodina
nimeni nu știe. toată lumea îi spunea ©onu’ Mare.

(pauză)

o bunicuță
așa și?
gospodina
și ce?
un bătrânel
cum și ce?! păi nu ziceai?
alt bătrânel
ziceai c-au găsit nu știu ce…
gospodina
aha. da. au găsit o mulțime de morți.
o bunicuță
așa și?
gospodina
ș-atât. ce? n-ajunge?!
o bunicuță
s-ajungă de ce?
un bătrânel
de-o ciorbă, ceva.

hohotul din vagon se dizolvă printre fulgii de afară-n timp ce Șmijor coboară din tramvai și merge pe jos. mai are puțin. a ajuns. sună.

vocea Karinei râzând dincolo de ușă
cineeee-i?! … cineeee-i?! (ușa se deschide și vedem zeița) cine ești tu, dulceață? … nu vrei să vorbești?

zeița este îmbrăcată la fel de original ca acum două zile când Șmit trecuse pe la ea, însă Șmijor nu pare deloc impresionat. se întreabă doar cum de nu-i este frig. zeița se uită la puştanul apetisant și impertinent de dulce a cărui tăcere sexy o invită să-i vorbească

Karina
dacă nu spui nimic nu am de unde să știu ce dorești.

și apoi îi zâmbește atât de frumos încât lui traianȘoimu i se pare că zăpada din jurul ei începe să se topească și când o vede aplecându-se spre Șmijor pentru a citi ce scrie pe biletul pe care acesta-l întinde curajos, închide ochii și-l lasă doar pe Șmijor să vadă cadourile de sub capotul magic și neastâmpărat care o îmbracă sau dezbracă după cum are ea nevoie și care se deschide când și unde își dorește zeița.

Karina citește biletul din mâna întinsă de Șmijor
„tata nu se simte bine așa că m-a trimis pe mine”. ahaaaa! tu ești băiatul lui highspeed curier. am înțeles. hai înăuntru!

Șmijor intră în casa zeiței, pe urmă iese, urcă în alt tramvai, apoi într-un autobuz, etc… era trecut de ora nouă când a văzut că a parcurs toată agenda tatălui său pentru ieri, alaltăieri și azi astfel că schimbă tramvaiul și în scurt timp e la ușa casei sale și când să descuie vede-un omuleț’n fund pe prag.

Iancu
îți place să te joci cu maşinuţe?

la ușa locuinței lui Șmijor e Iancu, băiețelul Carlei și al lui Carl, băiețelul care acum câteva luni, undeva-ntre august și septembrie, a împlinit trei ani… același băiețel despre care, e mai mult de un an de atunci, pentru mai bine de zece ore, toată lumea crezuse că murise strivit în cabina liftului și că apoi dispăruse. acum este la fel de năzdrăvan ca în ziua episodului cu liftul când ușa apartamentului Costeștilor despre care toată lumea știa că sunt plecați în vacanță, nu fusese încuiată de doamnaSilvia, doamna de servici care avea cheia de la apartamentul lor din care ieșise în dimineața aceea după ce ștersese praful și lăsase mâncare lui misterCat. seara, mult după ora nouă, când doamnaSilvia se întoarse să aerisească apartamentul îl găsi pe Iancu printre perinele de pe canapeaua din living: dormea împreună cu pisicul care de cu dimineață, chiar înainte să cadă liftul, trecuse prin spatele Carlei exact când ea se apleca să ia telefonul scăpat pe jos iar Iancu, văzând pisicu’Costeștilor, s-a ridicat din căruciorul aflat în cabina liftului și l-a urmărit până-n casa Costeştilor a căror ușă misterCat o deschise sărind pe clanță, și apoi, de nicăieri, o rafală de vânt închise ușa făcându-l dispărut pe Iancu suficient de mult timp cât Carla, mama lui, să albească în șuvițe pe care Carl le găsea foarte sexy.

Carl intrând entuziasmat în casă
draga mea, am o surpriză!
Carla
Îhâm… te-ai hotărât să-ți tunzi mustața?
Carl
am luat bilete la operă pentru copii.
Carla
bravo. pentru când?
Carl
pentru seara asta.
Carla
dragule, în seara asta l-ai promis pe Iancu Costeștilor, ai uitat?
Carl
exact! nu! n-am uitat! draga mea! știi că n-ai mai ieșit din casă de aproape trei săptămâni?

nu mai ieșiseră din casă de când crezuseră că le murise copilul. trecuseră mai bine de două săptămâni de atunci. Carl mai apucase să iasă o dată pân’la teatru pentru o probă de costum ș-atât dar Carla stătuse-n casă cu Iancu acesta urmând să meargă la grădiniță abia din septembrie. se gândiseră să-l ducă imediat ce-mplinise doi ani da’ câteva săptămâni în plus nu mai contau așa că fără să-și dea seama stătuseră-n casă încontinuu.

Carla gândindu-se
nu-i adevărat… ba da-i-adevărat! woooow! și ai plănuit totul fără să-mi spui nimic?!

madameCostescu a fost mai mult decât încântată să-l primească pe Iancu o jumătate de oră înainte de ora stabilită și le-a făcut cu ochiul în timp ce închidea ușa iar ei s-au rușinat da’ numai pân’au ajuns în casă unde s-au consumat unul pe altul atât de intens încât și dacă geamurile ar fi fost închise, cu siguranță s-ar fi auzit niscai’sunete care chiar și pentru-o ureche virgină ar fi fost lipsite de aproape orice echivoc.

Carla cu fundul pe marginea chiuvetei, desfăcută-n jurul lui
vreau la teatru!
Carl se mai împinge o dată
hai la teatru.
Carla strângându-l între picioare și sărutându-l pe gât
și dacă nu ne place plecăm.
Carl gândindu-se că de fapt nu l-ar deranja să mai stea
plecăm și venim înapoi și ne jucăm iarăși.
vocea unui vecin
numa’ să nu uitați să-nchideți geamu’!

Carl și Carla pufnesc în râs văzând geamul deschis al bucătăriei în care făcuseră schimbul de informație și cunoaștere care după ce s-a-mplinit i-a lăsat pe amândoi cu un zâmbet larg, plin și radiant semn că au aflat amândoi adevărul, se mai sărută o dată adânc și pasional promițându-și unul altuia totul pentru data viitoare care va fi cât mai curând și apoi, în câteva minute, au ajuns la ușă, ies, da’ după nici un pas Carla-și pierde cunoștința. când s-a trezit era-n brațele lui Carl și văzând că e-n-continuare afară a-nceput să țipe, să se zbată și să se târască spre casă și nu s-a potolit decât atunci când calmantul administrat de medicul de pe ambulanță și-a făcut efectul.

o vecină
dac-ar fi după voi poa’ să moară omu’!
brancardier
doamnă, am venit cât de repede-am putut veni! atât de repede-am venit! doamnă doctor, vă rog, spuneți-i și dumneavoastră.
doamna doctor lui Carl
aveți aici cinci pastiluțe, să ia câte una pe zi. cam pe la mijlocul zilei. o să fie bine, stați liniștit!

și doamna doctor iese iar Carl zâmbește și a tot zâmbit până ce a plecat toată lumea care era fie-n casă, fie pe balconul comun ce leagă apartamentele, le-a mulțumit Costeștilor că au avut grijă de Iancu pe care l-a luat de mână și-mpreună au mers în dormitorul unde dormea Carla și Iancu a vrut neapărat să doarmă cu mama așa că într-un târziu au adormit amândoi, Iancu la mijloc și Carl de partea cealaltă.

a fost nevoie de multe încercări și mulți doctori au venit ș-au plecat, ca pân’la urmă să-nțeleagă toată lumea că nu poate nimeni să o ajute cu nimic. o frică tăioasă punea stăpânire pe Carla ori-de-câte-ori ieșea din casă și fie leșina pe loc, fie se punea-n genunchi și-ncepea să plângă, fie striga și se zbătea complet random încât era nevoie de cel puțin doi oameni să o poată stăpâni. de fiecare dată, criza se manifesta altfel și după ce trecea, Carla mărturisea că nu-și amintește nimic. i-au pus un diagnostic format din aproape cinci cuvinte și pe care probabil nici măcar doctorul care l-a formulat nu-l mai ține minte și Carla a primit mai întâi concediu medical cu plată, pe urmă fără plată și pe urmă Carl a-nțeles că trebuie să facă ceva înainte ca lucrurile să devină dramatice, astfel că a înființat o firmă de entertainment pentru copii în care a vrut să-l implice și pe Șmit dar acesta era deja ocupat astfel că a găsit alți doi oameni, amatori, și lucrurile au început să meargă mai bine dar Carl n-a mai avut timp pentru nimic altceva. pensia de handicap pentru Carla n-a mai venit niciodată deoarece nu s-a putut demonstra handicapul, argumentul fiind „da’, de ce nu lucrează de-acasă?” însă Carla nu avea nici o calificare care să-i permită acest gen de angajament, ea fiind calificată drept diriginte de șantier, toată expertiza manifestându-se pe teren, pe șantier așa că, fără să spună la nimeni și fără ca nimeni să-și dea seama, Carla a intrat în depresie, a închis ușa, s-a-ncuiat acolo, și-a aruncat cheia pe geamu’-nchisorii din care n-a mai ieșit, devenind cu timpul femeia în casă, plăcută de toată lumea, care zâmbește, gătește, face curățenie, și-și dorește ca soțul s-o reguleze în ce fel și de câte ori își dorește el. iar Carl parcă devenise mai pofticios ca de-obicei și e drept că și libido-ul ei crescuse, în mod paradoxal ar spune mulți psihologi însă alții, mai puțini, e drept, ar spune, ba din contră, ea, pentru a putea rămâne-n camera cu pereții-n-depresie-n care-avea-orgasm-plângându-și-de-milă, a dezvoltat o formă, ușoară e drept dar totuși concretă, de nimfomanie și uite-așa-nceput-au zilele să treacă și pentru’n an familia Panait și-a regăsit parcă echilibrul.

cu-o noapte-nainte de ajun Carla-l visase pe Carl. era-ntuneric. un punct de lumină se mărea tot mai mult până când, în lumină, Carla-l vede pe Carl venind grăbit către ea. pe măsură ce se apropie aduce lumina cu el și când ajunge lângă ea bagă mâna-n buzunar și scoate o cheie pe care i-o-ntinde. ea a luat cheia, a cercetat-o și a dat să-l întrebe ceva dar în locul unde mai devreme era Carl se găsea o ușă înaltă până la cer și lângă ea alta și tot așa, într-un cerc care parcă nu se mai termina și toate erau încuiate iar cheia nu se potrivea la nici una dintre ele.

Carl
draga mea!
Carla trezindu-se
hei!
Carl
vezi că eu plec. sper s-ajung pân’la opt. da’ dacă n-ajung faceți bradul fără mine, bine?
Carla
bine. unde-i Iancu?
Carl
e-n camera lui, doarme.
Carla
știi ce-a făcut ieri?
Carl
da. mi-a povestit.
Carla
cine?
Carl
chiar el, închipuie-ți! a venit în baie ieri seară când mă spălam pe dinți și mi-a spus.
Carla râzând și oftând trist
doamne…! ce ne facem cu el?!
Carl
poate-ar trebui să ne-ntrebăm, ce se face el cu noi? (râde) cred că trebuie să fim cei mai plictisitori părinți din lume!
Carla
nu-i adevărat. pe tine te adoră! spune că ești cel mai tare tătic din lume!
Carl
normal, din moment ce nu-l pedepsesc indiferent ce face.
Carla se ridică și-l ia-n brațe
las’ că destul îl pedepsesc eu.
Carl mângâindu-i sânii
vorbim diseară?
Carla
oh, abia aștept!

ea se lasă sărutată și apoi Carl iese din dormitor și pleacă iar Carla se ridică, zâmbește-n timp ce Iancu doarme sub privirea ei de mamă care și-ar da și viața pentru el, își face-o cafea și nu doarme toată noaptea așteptându-l pe Carl despre care-a aflat a doua zi de la neaGrigore care i-a adus un ziar în care scria că doi actori ai teatrului mare au fost găsiți morți în apartamentul unei case din zona centrală în ceva ce ar fi părut a fi un fel de asasinat… dar Carla nu mai vede literele ziarului căci aerul din jurul ei capătă consistența unui fum negru din care ea-nfiripează-o altă cameră-n camera-n care stătea-ncuiată-deja, trece prin peretele din fum și-apoi se uită cum fumul se solidifică-nchizând-o-ntr-o cutie cu pereți de piatră de fum, în care se-ntinde pe cimentul rece și adoarme ne-mai-observând că din prima seară după ce Carl nu s-a mai întors, Iancu-a-nceput să lipsească tot mai mult de-acasă și să fie tot mai des la Șmijor pe care dacă nu-l găsește acasă atunci îl așteaptă la ușă așa cum s-a-ntâmplat din seara primei zile după ce Șmit și Carl muriseră, când Șmijor aproape s-a-mpiedicat de el la ușa casei sale unde stătea pe prag și ținea în mânuțe o cutiuță din lemn plină cu mașinuțe de toate culorile pe care i-o întindea zâmbind și întrebându-l din nou dacă-i place să se joace cu mașinuțe.

Șmijor a descuiat ușa, l-a luat pe Iancu de mânuță și au intrat în casă. au băut ceai și au mâncat biscuiți și se făcuse aproape ora doisprezece noaptea când Iancu începu să strângă maşinuţele și să le pună în cutiuță.

Iancu
e târziu. merg acasă să mă culc altfel se sperie mami și-i albește părul de tot. (pauză; sunt la ușă) știi ce-am făcut ieri?

în toată ciripeala copilului de trei ani, Șmijor distinge o maturitate stranie. a-nțeles toată lumea de când cu liftu’ că „ceva nu-i cușăr cu „puțocu’ ăsta!” cum îl alintă madameCostescu care de când a auzit că puțocu’ a făcut pipi pe pernuța ei preferată, atunci când a dormit între perne împreună cu misterCat, cel puțin așa susținea doamnaSilvia care-l găsise, e bine de atunci a prins un drag enorm de el și cumva, în mod misterios, nimeni nu prea reușea să se supere pe Iancu așa cum nimeni nu s-a supărat când puțocu’ a pus melci și păianjeni și te miri ce alte surprize în ciorapii puși la uscat sau în pantofii lăsați afară-n fața ușii, însă ce-a făcut ieri a întrecut orice închipuire.

Iancu
am făcut un pariu cu taică-meu… chiar, știi ceva de el? de ieri n-a mai venit acasă și astăzi când am întrebat-o pe mama de el a-nceput să plângă. (Șmijor tace.) na… nu contează. alaltăieri am făcut un pariu cu tata că o să reușesc să o scot pe mama din casă. știi că maică-mea nu iese din casă (Șmijor dă din cap că da) na… și…

Iancu era în picioare-n echilibru pe balustrada balconului ce face legătura-ntre apartamente și aștepta să vină Carla căreia-i spusese să vină la geam să-i arate ceva. Carla a venit și când l-a văzut stând în echilibru pe balustrada lată de nici 10cm s-a-necat cu propria salivă ș-a-nceput să tușească distrăgându-i atenția lui Iancu care s-a dezechilibrat și a căzut pe spate în urletul tușit al Carlei care-a ieșit imediat din casă cu gândul să sară după el dar n-a avut timp pentru că Iancu folosise o coardă elastică și iată-l revenind după o secundă direct în brațele maică-sii care văzându-l a-nceput să tremure epileptic și să facă spume la gură în timp ce-și ținea-n brațe copilul a cărui teamă vinovată și dezamăgire victorioasă nu l-au mai părăsit de-atunci.

Iancu
tu ce crezi? am câștigat sau am pierdut pariul?

Șmijor ridică din umeri, Iancu râde imitându-l și apoi pleacă spre casă unde Carla-l așteaptă-n închisoarea din închisoarea ei, de unde aude ușa deschizându-se, așa că merge la bucătărie și-l ceartă spunându-i că nu la ora asta se vine și că de ce pleacă atât de des dar el vede că ea nu-i acolo astfel că o ignoră și ea se bucură că-i ignorată pentru că doar așa se poate duce mai repede-napoi în camera ei unde-și aprinde-un cui și-ajunge-ntinsă pe podeaua rece să privească-n tavanul ca de smoală până ce-adoarme și se visează trezindu-se-ntr-o cameră cât o cutie ai cărei pereți pulsează și pe măsură ce pulsează cutia se micșorează până când ea deschide ochii și vede cuiu’ stins din scrumieră și când în sfârșit își simte din nou corpul simte că băltește-n propria urină.

Șmijor încuie ușa-n urma lui Iancu, i-a rucsacul de pe unde l-a lăsat și-l pune pe masă, îl deschide și purcoiul de bani erupe de-adevaratelea însă nu la fel de spectaculos ca-n vis. după ce se uită nedumerit la monstrul de pe masa din bucătărie, Șmijor ia o oală dintr-un dulap, o umple cu banii de pe masă și-o pune-napoi în dulap. acum e în baie, sub duş. este prima oară când se dezbracă de hainele pe care le îmbrăcase împreună cu tatăl său când au plecat împreună la ©onu’ Mare. și este prima oară când se spală după ce s-a-ntors din casa lui ©hiștock. iese din duş și se îmbracă în pijamale curate. schimbă așternuturile patului în care a dormit noaptea trecută și împreună cu hainele murdare le aruncă în mașina de spălat și o pornește. stinge toate luminile și în drumul către dormitor calcă pe o betonieră mică uitată de Iancu și cade pe spate și până să-și recapete respirația, are timp să admire lumina lunii care se ghicește în geamul ușii de la intrare printre norii grei și înghesuiți pe cer. după ce poate respira din nou se întoarce pe o parte și din poziția în care stă lungit pe covorul din hol, vede sub dulapul cuierului ceva care seamănă cu un mâner. se ridică anevoie și aprinde din nou lumina. dulapul cuierului e greu. îi golește toate sertarele și încet-încet reușește să-l mute atât cât să vadă că sub dulap, incorporat în podea, este un mâner metalic, ca de valiză de lemn, precum valizele de armată de secol XIX-XX iar în dreptul lui este o gaură în care intră cheia din legătura de chei a tatălui său și când vede că ușa se descuie scapă un suspin învingător și-ngrijorat. înăuntru? o casetă de lemn de dimensiunile unui caiet studențesc puțin mai mare, groasă de aproximativ douăzeci de centimetri. încearcă să o deschidă însă caseta are un cifru și sub ea este gravată porecla lui. formează data de naștere dar caseta nu se deschide astfel că stă puțin pe gânduri și-și amintește de certificatul de absolvire pe care l-a primit de la teatru atunci când participase la un concurs la care primise premiul trei și pe care-i greșiseră data de naștere.

Șmijor uitându-se pe diploma primită
tată, aici scrie că m-am născut peste zece ani.

formează data de naștere greșită și caseta se deschide iar înăuntru sunt câteva teancuri de bani, fotografii, felurite amintiri mici și un caiet gros ale cărui peste o sută de pagini sunt pline cu scrisul de mână al lui Șmit.

25 ianuarie 2017

astăzi în cabină, înainte de repetiție, intră la mine Carl împreună cu cineva.

cineva: știți ce-am auzit? am auzit că-n curând o să fie iar ca-n comunism.
Carl: hahaha… da’ pe la ce uși asculți, hm?
eu: cum adică?
cineva: păi tu nu știi! de un’să știți voi cum era-n comunism când venea cine știe ce imbecil să monteze cine știe ce bășină.
Carl: ei, las’ că nici cu bășinile de-acum nu mi-e rușine!
cineva: ce vorbești?! sau venea cutare sau cutare de la partid să te cenzureze. ia imaginați-vă, cum ar fi să vină cutare de la, nu știu… de la USR să zicem. vine cineva de la USR și te cenzurează? cum ar fi?
eu: hahaha! mă-ntreb de ce-ai ales să dai tocmai USR-u’ ca exemplu?
cineva: păi m-am gândit la maximum de absurditate. deci? cum ar fi?
Carl: ce?
cineva: cum ar fi să vină cineva să te cenzureze? păi io cred că… mamă ce i-aș mai fute-n gură!
eu: și dac’ar fi de la USR?
cineva: să vină la mine cineva acuma și să-mi bage pumnu’-n gură?! păi ce crezi? păi îi mănânc frate mâna cât ai zice pește.
Carl: tu ce-ai face Șmit?
eu: eu? eu cred că-n curând o să vă iau pe voi și pe cine-o mai vrea să vină și-o să facem o trupă de commedia dell’arte ca să mergem cu ea prin țară… cu căruța! eh?! ce ziceți? să facem teatru independent de-adevăratelea, hm?
Carl: pe mine n-ai un’ să mă iei că nevastă-mea nu iese din casă.
cineva: aha. asta-i de ținut minte! adică ce vrei să spui?
eu: dragă colega! vreau să spun că comunismu’-i demult aici. de fapt, n-a plecat niciodată! vorba lu’ Ada Milea care poate știa poate nu știa câtă dreptate avea.
cineva: ce vorbă.
eu: „Ceaușescu n-a murit! Ceaușescu e în sală!”
cineva: aha… hahaha. tare!
eu: comunismu’ n-a murit. doar și-a schimbat păru’
cineva: cred și eu. am avut FSN, FDSR, PSD…
eu: ăștia-s dinozauri. și oricât ar fi zis Iliescu că-i groasă, nici nu se compară cu ce vine!
Carl: Șmit, cred că mai bine te oprești!
cineva: stai puțin? cum adică?
eu: e ca la George Carlin?
cineva: ăsta cine-i? iară vr’un dăștept d’al tău?
eu: și mai spui că ești actor! cum să fii actor și să nu știi de George Carlin? în sfârșit. caută „George Carlin: Germany lost the second world war, fascism won it.”
cineva: hahaha! asta-i cea mai mare prostie pe care-am auzit-o vreodată!
eu: domnule, dacă tot vrei să ne dăm cu parfum de libertate pe la coaie hai mai întâi să vedem cât de mari le avem, ce zici?

din păcate cineva-ul n-a-nțeles ce ziceam și-a plecat îmbufnat făcându-l pe Carl să râdă.

Șmijor parcurge textul aproape mecanic, fără să-nțeleagă nimic dar când vede că e datat îi tresare inima și scoate un țipăt când găsește:

2 octombrie 2017

astăzi a murit Mela.

atât. dar următoarea însemnare îi atrage atenția

5 octombrie

de când ai murit te visez în fiecare noapte și aproape de fiecare dată ajung la același deznodământ în care sunt cu Șmijor în bucătărie și te auzim râzând în dormitor. și venim și noi și râdem împreună când te vedem sărind în pat de parc’ai fi o fetiță de 5 ani. și sari și sari și tot mai sus și vrem să venim și noi spre tine însă pe geam intră un camion care traversează dormitorul și lasă totul vraiște. dar tu în mod miraculos ești tot acolo deși camionul a făcut patul praf și mie-mi sună telefonul așa că răspund și la telefon ești tot tu și-mi spui „dragul meu te-am sunat să-ți spun că am murit te rog să mă ierți” ș-apoi se-aud sunete înfricoșătoare și legătura se-ntrerupe iar tu ești pe pat și te rupi în bucăți deși nimic nu te atinge iar eu cu Șmijor ne uităm la tine și vreau să mă trezesc dar văd totul până la sfârșit, văd membrele și capul detașate de corp și ochii tăi care continuă să ne privească și vocea ta care spune „nu-i nimic dragilor e doar un efect special nu vă faceți griji.”

Șmijor citește și se lasă pe spate simțind cum podeaua se-nmoaie sub el precum aluatul proaspăt dospit și apoi îl înghite sufocându-l iar el se scufundă-n mlaștina amintirii inspirându-i aerul vâscos și iată-l în picioare scriind cu un marker pe frigiderul din bucătărie: m5-t4.

Mela
s-a schimbat scorul?
Șmijor
da mamă.
Mela
tot n-ai de gând să-mi spui cine joacă?
Șmijor
ba da mamă.

și din gură îi iese lent, unsuros și zemos, un vierme, gros cât un braț de bărbat matur și lung cât piciorul lui de copil de 10 ani, având chipul tatălui său care le face cu ochiul și se ascunde sub frigider, iar ei se apleacă ținându-se de mână, intră sub frigider și-l caută-ntr-un labirint făcut din oglinzi dintre care una-ncepe să vibreze tot mai tare până când prin ea trece un camion claxonând asurzitor și mergând razant pe lângă Șmijor care vede trecând prin fiecare oglindă o altă mașină și fiecare claxonează transformând locul într-un labirint de sunete și de mașini cu Șmijor în mijloc, dezbrăcat uitându-se la ce a rămas din corpul mamei lui pe care acum o clipă o ținea de mână însă în mâna lui nu mai este decât antebrațul care lipsește din corpul ei aflat pe șosea și Șmijor ar vrea să o întrebe ce s-a-ntâmplat însă a uitat ce voia să spună în momentul în care a nimerit cu privirea în întunericul dintre picioarele ei întredeschise. și din fiecare por al pielii sale ies fire de păr care cresc și acoperă totul ascunzând pornografia inerției trupului lipsit de viață.

Șmijor se trezește pe podeaua din hol transpirat și-nțepenit de frig. întunericul de afară este acum luminat de fulgi. se ridică, pune caietul la loc în cutia de lemn, o închide, o pune-napoi în ascunzătoare, se ghemuiește în patul al cărui așternut proaspăt îl învăluie într-un miros curat și ia în brațe una din perine simțind mirosul lacrimilor tatălui său, miros ce s-a-ncăpățânat să persiste și care acum străpunge prospețimea feței de perină și ajunge în nările lui Șmijor făcându-l să strângă în brațe perna și să-și lase-n sfârșit lacrimile să curgă, hohotind conștient și mut, la fel de mut precum a fost și până acum.

(fragment din romanul „miere pentru rinoceri”)


Ilustrație de Anrita1705@pixabay.com

What's Your Reaction?
Excited
1
Happy
0
In Love
0
Not Sure
0
Silly
0
View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

© REVISTA PLANU'9 PUBLICĂ PROZĂ SFF ȘI DIVERSE ARTICOLE DIN GENURILE SF ȘI FANTASY. REVISTA ESTE REDACTATĂ DE CLUBUL SINDICATUL 9 DIN TIMIȘOARA
Scroll To Top