Now Reading
În slujba Luminii: o poveste WoW Classic

În slujba Luminii: o poveste WoW Classic

Soarele e la apus și lumina crepusculară aruncă umbre lungi peste orașul cetate Stormwind. Steagurile flutură în vârful Turnului Magilor, trupele se adună în garnizoană, copiii aleargă de colo-colo, precupeții își laudă marfa iar casa de licitații e plină de clienți bogați care vând și cumpără de toate. Ai nevoie de o sticluță cu antidot la otrăvurile din cele mai adânci catacombe ale orașului părăsit din deșert? Nicio problemă, doi galbeni și sticluța e a ta. O armură nou-nouță făurită de piticii fierari sau una la mâna a treia, purtând urmele unor bătălii demult uitate, o spadă ultimul răcnet sau poate o pălărie de mag cu bendiță roșie și vârful lăsat pe o parte? S-a făcut, bani să ai. Dacă ești bine văzut în oraș poți scăpa mai ieftin, prietenii te ajută cu o reducere.

Mă îndrept spre clădirea băncii, unde am o ladă de valori cu câteva dintre cele mai importante posesiuni ale mele: sceptrul și scutul de vindecător. Fac parte din rândul paladinilor vindecători și am fost înrolată în secta Zorii de Argint pe când eram doar un copil orfan. Preoții m-au educat în spiritul binelui și astfel am ajuns să fiu o vindecătoare cunoscută în desele bătălii care aveau loc în smârcurile din jurul pădurii elfilor, care se întinde cât vezi cu ochii de jur împrejurul zidurilor masive ale orașului. Veștile despre luptătorii de elită și vindecătorii neînfricați se răspândesc repede și am început să fiu căutată de către organizatorii unor campanii de pe teritorii din ce în ce mai îndepărtate, pe tărâmurile orcilor sau ale trolilor. Într-o seară ploioasă, pe când stăteam la o bere cu un vechi amic, Menumorut, războinicul din Biharia, la masa noastră s-a așezat un soldat cu armura prăfuită și o sabie făurită de elfi. A spus că-l cheamă Anogra, e finlandez și are o vorbă cu mine. L-am ascultat și, într-o engleză de baltă (ca a noastră, a tuturor), mi-a explicat că frăția lui, pe nume Void, caută un vindecător de excepție, dispus să intre în peștera în care și-a făcut bârlog dragonul de foc Onyxia, să țină în viață războinicii și magii care încearcă să nimicească bestia. A auzit că eu, Briza, paladina din Stormwind, sunt în căutarea unei frății împreună cu care să pășesc pe calea glorioasă a slujirii Forțelor Luminii. Mi-am adus aminte de unde mă știa: am coborât împreună în adâncurile minelor din munții Piatra Neagră de unde am ieșit victorioși, purtând în desagă comorile piticilor renegați. După câteva halbe de bere ușor tulbure și ceva amintiri depănate am acceptat să fac parte din frăția Void.

Dar să revin la sceptrul meu, unul de legendă. Pe mânerul acoperit de crăpături fine stă scris cu litere latine dar în limba draconică: Lok’amir il Romathis, Mâna lui Nefarius. A fost făurit acum două milenii din oasele lui Nefarian, dragonul Aripă Neagră. Măciulia este un foarte rar ametist sângeriu care luminează calea celui care-l poartă la brâu. Scutul, operă a aceluiași meșter artizan, se numește Creasta Dragonului și oferă purtătorului protecție și prestigiu.

Trâmbițele răsună și mulțimea e cuprinsă de freamăt: crainicul anunță că lupta de astăzi împotriva dragonului Onyxia s-a încheiat victorioasă și capul însângerat va fi agățat deasupra porții de est a cetății. Lumea e bucuroasă; vreme de două ceasuri vom fi cu toții mai curajoși în bătăliile de pe toate fronturile. Pe măsură ce Soarele coboară și dispare în spatele turnurilor și a zidurilor groase de piatră, frăția se adună în Piața Centrală. Emoțiile sunt greu de stăvilit, se discută aprins strategiile învățate din incunabulele bibliotecii capitalei piticilor, Ironforge. Această seară este una specială: vom încerca pentru prima oară să ajungem în subteranele străvechiului Oraș Părăsit din deșert unde sălășluiește un monstru extrem de greu de înfrânt, C’thun, Ochiul Rău. Căpitanul Chemic, șeful nostru, un turc ce poartă la brâu vestita sabie Furia Tunetului, împarte ordine ofițerilor, care, la rândul lor, instruiesc trupele. Caii sunt hrăniți și țesălați, se ascut săbiile și se repară arcurile, cu toții își îmbracă armurile și se fac ultimele verificări ale echipamentului.

Drumul către deșert e lung și îl facem cu ajutorul grifonilor din Turnul de Vest, care zboară peste mări și țări pentru a ne lăsa în garnizoana construită lângă Orașul Părăsit. Ajungem călare în fața portalului închis de un câmp de forță instalat de străvechea civilizație tehnologică a Titanilor despre care nu se mai cunoaște aproape nimic. Lupta se dezlănțuie imediat ce trecem prin portalul care ne recunoaște și ne acceptă intrarea. Paznicii dronă se pun în mișcare și atacă cu mingi de foc și impulsuri electrice de mare intensitate; himere fioroase și roiuri de insecte otrăvitoare se trezesc la viață și încearcă să ne oprească dar suntem pregătiți și ajungem în cele din urmă în fața intrării catacombelor unde se află C’thun, Ochiul care te deoache. Incunabulele ne-au învățat să nu intrăm toți odată căci ne-ar aștepta o moarte fulgerătoare. Intrăm pe rând, înconjurând ochiul gigant și ascultăm ordinele scurte și precise ale căpitanului. Lupta e grea, C’thun te controlează mental sau te înghite și ajungi în stomacul plin de un acid mortal iar privirea lui arzătoare ucide pe oricine îi stă în cale. Ne aflăm la limitele puterilor, unii sunt grav răniți și încerc să-i țin în viață. Căpitanul recită neîncetat vechi slogane de îmbărbătare și, în cele din urmă, monstrul cade înfrânt. Bucuria e mare, unii se aleg cu săbii și armuri extraordinare, pierdute în luptele ultimelor două milenii de soldați mai puțin norocoși.

C’thun a fost înfrânt în această seară iar noi ne vom întoarce în cetate acoperiți de glorie. Dar, în același timp, știm că monstrul va reînvia și va remuri de nenumărate ori, la fel cum o face din vremuri imemoriale; iar noi ne vom îndeplini menirea de a lupta pentru Forțele Luminii deoarece, așa cum cântau cândva menestrelii într-o țară foarte îndepărtată, un sfârșit e un început.

What's Your Reaction?
Excited
4
Happy
1
In Love
0
Not Sure
0
Silly
0
View Comment (1)
  • Doar trei rânduri despre bunul meu prieten Menumorut care a trecut în neființă : un om blând și prietenos, prezent zi și noapte în marile orașe sau pe cele mai îndepărtate coclauri ale Azeroth-ului, chiar dacă lumea va crede că ești off-line, fie ca spiritul tău să rămână veșnic acolo unde ai fost așa de fericit.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

© REVISTA PLANU'9 PUBLICĂ PROZĂ SFF ȘI DIVERSE ARTICOLE DIN GENURILE SF ȘI FANTASY. REVISTA ESTE REDACTATĂ DE CLUBUL SINDICATUL 9 DIN TIMIȘOARA
Scroll To Top